Sfantul Grigorie Teologul

Joi, 19 Ianuarie 2012 | publicat in - Traditii | autor - Floarea Calota | Nici un comentariu |

Despre Sfântul Grigorie Teologul s-au perpetuat o serie de informaţii şi povestiri care ni-l prezintă ca pe un înţelept plin de bunătate, ca pe un sfânt care a făcut minuni încă din timpul când vieţuia pe pământ, mai precis, pe timpul împăraţilor Valens şi Teodosie cel Mare. S-a născut în Capadochia din părinţi buni şi drepţi, care din neştiinţă se închinau idolilor; ulterior, au fost botezaţi prin apă şi prin Duh Sfânt, şi astfel au renăscut atât de spectaculos, încât, tatăl sfântului a devenit îndrumător şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Sfântul Grigorie a avut o minte atât de cuprinzătoare încât după ce a studiat tot ce se putea studia în vremea aceea în Cezareea şi în Atena, cu cei mai vestiţi dascăli ai timpului, aceştia au făcut eforturi să-l convingă să-şi dedice toată viaţa doar filozofiei. Tânărul Grigorie încerca să-i convingă pe toţi că adevăratele căi ale desăvârşirii omului sunt şcoala cu toate cuceririle ei şi biserica cu credinţa creştin-ortodoxă. Aceleaşi convingeri împărtăşea şi Sfântul Vasile cel Mare, prietenul lui Grigorie. Pentru a răspunde propriilor frământări, Sfântul Grigorie a simţit nevoia la un moment dat de a se retrage în pustietate, departe de zgomotul oraşelor pentru a medita în tihnă. După câţiva ani s-a întors în lumea în care îşi găsise rosturile, unde putea să fie într-adevăr de folos, ducând o luptă continuă împotriva ereticilor. Era neobosit, avea putere de convingere atât de mare, încât în Biserica Lui Hristos s-au adunat mulţimi nenumărate de oameni care nu au avut nici o ezitare în a-l numi „Cuvântătorul de Dumnezeu”. În anul 381 a ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol. Când era în culmea faimei sale, s-a retras în Capadochia natală, părăsind scaunul patriarhal. Simţea că se apropie sfârşitul zilelor sale de pe pământ. La înmormântarea sa, Sfântul Vasile cel Mare, prietenul şi colaboratorul său la scrierea Filocaliei, a rostit cuvinte mişcătoare; i s-au alăturat în cuvânt şi simţire, tatăl sfântului, fratele său pe nume Chesarie şi sora sa Gorgonia. Oriunde a mers în timpul vieţii, a convins mase de oameni prin meşteşugul cuvântului său, transmis de la inimă la inimă. Strălucirea şi înţelepciunea cuvintelor sale l-au făcut iubit şi înţeles. Ca înfăţişare era un om obişnuit, de statură mijlocie, avea faţa uşor gălbuie dar tot timpul veselă, o căutătură blândă a ochilor, barbă deasă de lungime potrivită şi părul alb.

Mărul Sfântului Grigorie

O poveste populară spune că odată, pe când Sfântul Grigorie Teologul umbla pe pământ ca un m obişnuit, cu o desagă la spinare plină mai mult de cărţi decât de merinde, se ajuta întotdeauna la mers de un baston din lemn de măr. Într-o zi, după ce călcase cu piciorul cale lungă, şi-a făcut mâna streaşină la ochi cu dorinţa de a zări vreo cumpănă de fântână pentru că i se făcuse tare sete. Plosca în care el îşi căra apa, era demult uscată. În faţa lui se întindea o câmpie parcă fără sfârşit, soarele ardea din ce în ce mai tare, nu se vedea nici un pom sub care să se umbrească şi cât era el de sfânt, s-a supărat şi a lovit pământul cu bastonul… După un timp şi-a dat seama că supărarea nu îi este de folos şi a mers mai departe. Când în sfârşit, a ajuns la o fântână, până să apuce să bea apă, Arhanghelul Mihail i-a luat sufletul şi i-a arătat încotro să meargă în timp ce trupul a rămas prăbuşit lângă fântână. Sufletul sfântului mergea pe cărare, umăr la umăr cu Arhanghelul Mihail până când şi-a adus aminte că şi-a uitat desaga şi bastonul la fântână. L-a rugat pe arhanghel să fie atât de bun încât să-i îngăduie să se întoarcă. A primit învoire, a ajuns la fântână şi a văzut cum din bastonul său crescuse un măr care acum era plin de flori, acum era plin de mere roşii. Sub măr, copiii unui sat pe care el nu-l văzuse atunci când era în trup, îi citeau cărţile şi se bucurau. Unii mâncau din merele sfântului şi spuneau că cine apucă să le guste va fi ferit toată viaţa lui de sete, de arsură, de înnec şi de muşcătură de lup. Tot copiii spuneau că bolnavii se pot însănătoşi daca vor gusta din mere, iar cei care vor sta rezemaţi de trunchiul mărului, vor fi în anii maturităţii lor, meşteri lemnari neîntrecuţi. Tot copii spuneau că iarna, când mărul sfântului va fi plin de omăt, oamenii îl vor privi ca şi cum ar fi plin de flori. Niciodată nu s-a aflat de ce începând cu ziua de 25 ianuarie, oamenii au început să se gândească mai mult la Sfântul Grigorie Teologul, au început să-l roage să îndepărteze de satul lor toate haitele de lupi care se apropiau flămânde de gospodăriile lor în iernile lungi. Pentru a nu-l supăra pe sfânt, de-a lungul timpurilor a umblat o vorbă legată de faptul că nu e bine ca oamenii să lucreze de ziua sfântului. Femeile lipesc gura sobei cu pământ, cu credinţa că închid şi gura lupilor, nu ţes, nu cos, nu împletesc cu igliţa, nu torc, de teamă că s-ar putea îmbolnăvi. Bătrânii îi sfătuiesc pe cei mai tineri din familie să nu dea cu împrumut nimic în această zi pentru că ar putea avea pagubă tot anul. Se spune, că de fapt, nu numai în 25 ianuarie nu trebuie să se facă lucrurile amintite, ci până în 2 februarie, pentru că între aceste date este cuprinsă o perioadă numită a Filipilor de iarnă. Sărbătoarea aceasta consacrată lupilor, impunea respectarea cu stricteţe a multor reguli din vechime pentru înăbuşiea unor temeri ancestrale legate de puterea distructivă a acestor animale sălbatice.
Se credea şi se mai crede încă în puterea Sfântului Grigorie Teologul de a-i apăra pe oameni de rele şi de a-i îmbrăţişa pe toţi cu dragoste şi îmţelepciune, mai ales în perioada în care numele lui este invocat.

Tuturor acelora care poartă numele de Grigorie, le doresc viaţă lungă în sănătate şi iubire şi să fie binecuvântaţi de înţelepciunea Sfântului Grigorie.