Povestea vietii unui mare initiat: Mihai Viteazul (II)

Joi, 8 Decembrie 2011 | publicat in - Traditii | autor - Floarea Calota | Nici un comentariu |

Pătraşcu Vodă sau Cel Bun, a avut doi fii legitimi: Marcu şi Vlad, dar niciunul nu a ajuns la domnie; şi alţi doi fii nelegitimi, care au domnit: Petru zis Cercel şi Mihai, eroul nostru naţional. Mama lui Petru s-a numit Stana, a lui Mihai, Teodora. Pătraşcu Vodă a murit când Mihai avea doar câteva luni de viaţă. Moartea sa a avut loc în zilele de Crăciun ale anului 1557, când a fost otrăvit de un om considerat de încredere care făcea parte din suita sa, vornicul Socol. Acesta, sub masca unui devotament total ascundea în fapt, o dorinţă aprigă de a se urca pe tron. Şi-a împlinit dorinţa pentru o lună de zile după care a fost detronat de Mircea Ciobanul, soţul Doamnei Kiajna. Mircea Ciobanul a venit cu oaste de la Stambul şi binenţeles, cu încuviinţarea sultanului de a-l detrona pe Socol. Ne putem imagina spaimele Teodorei, ţiitoarea domnitorului ucis care avea la sân un vlăstar domnesc. Se făcuse deja cunoscută ca o doamnă şi nu odată îşi mărturisise public nădejdea că într-o zi fiul ei, va urca pe cele mai înalte trepte ale dregătoriilor ţării ori chiar în scaunul domnesc. Aşa stând lucrurile, fratele Teodorei pe nume Iane, şi-a luat frumoasa lui soră cu copil cu tot de la curţile domneşti şi s-au întors la meseria pe care o ştiau ei mai bine, adică negustoria. Copilului i-au creat cele mai bune condiţii de învăţătură şi cu măsura cuvenită, îi sădeau în suflet cu motive întemeiate, dorinţa ca într-o zi să se urce pe tronul Ţării Româneşti care îi aparţinuse tatălui său. Conştient de obârşia lui, la 27 de ani s-a însurat cu Stanca, nepoata marelui ban al Craiovei, Dobromir. Urcarea lui Mihai pe tron s-a produs în 1593, an în care jupâneasa Stanca a devenit, Doamna Ţării care a fost convinsă de la începutul căsătoriei că nu va fi fericită pentru că era obligată să accepte prezenţa la palat a ibovnicelor domnitorului. În epocă, acest lucru era obişnuit chiar şi la case mai mari, cum ar fi curţile regilor Franţei. Dintre toate ţiitoarele care au trecut pe la palat, două au fost reţinute în consemnările diverselor documente: Tudora din Târşor şi Velica, pentru care domnitorul a avut sentimente puternice. Unele surse susţin chiar dorinţa lui Mihai de a se fi însurat cu ea dacă timpul ar mai fi avut răbdare. Iubirea lor nu s-a lăsat împiedicată de faptul că Velica era căsătorită cu un italian pe nume Fabio Genga, unul dintre favoriţii principelui Bathory. Pe linie maternă, Velica avea sânge basarab şi muşatin, coborâtor in Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. Mama Velicăi s-a numit Stana şi era fiica domnitorului Mircea Ciobanul şi a Doamnei Kiajna. Familia Velicăi, cumpărase moşii multe în Ardeal şi se stabilise acolo după moartea lui Mircea Ciobanul. Se presupune că Mihai a văzut-o pe Velica în 1595 când a mers pentru prima oară la Alba Iulia. Era după bătălia de la Călugăreni şi Mihai a fost primit cu cele mai mari onoruri de princepele Ardealului Sigismund Bathory. Lângă principe trebuie să fi fost şi favoritul său Fabio Genga însoţit de frumoasa lui soţie, Velica. Şi Mihai Viteazul era însoţit de soţia sa Stanca, şi de copii săi Nicolae şi Florica. Dragostea fulgerătoare născută între cei doi a rămas pentru o vreme, taina lor. Mihai simţea că timpul nu curge în favoarea lui şi când a hotărât că a venit vremea să-şi împlinească visul pentru care trebuia să cucerească Ardealul, l-a lăsat domn pe fiul său minor Nicolae la Târgovişte şi pe soţia sa Doamna Stanca, regentă. Întors în Ardeal, nu s-a sfiit s-o caute pe Velica, să îi mărturisească tot ce simţea. Velica, nu numai că îi împărtăşea dragostea, dar nu a avut nici o reţinere să îl informeze pe soţul ei cum stau lucrurile şi să îl sfătuiască să accepte situaţia. Când Mihai a vrut s-o ştie în siguranţă pe Velica, a luat-o cu soţ cu tot şi a instalat-o la curtea domnească din Târgovişte. La 15 martie 1600, un agent secret neamţ îi trimitea împăratului său următoarea informaţie: „Toate trebile ţării le are în mână o jupâneasă româncă (măritată cu Fabio Genga) cu care Vodă se ţine în ştiinţa tuturor, pân` într`atât, încât a poruncit soţului, sub pedeapsă de moarte, să nu aibă a face cu dânsa”.
După înfrângerea de la Mirăslău, pentru Mihai Viteazul situaţia s-a înrăutăţit şi a fost nevoit să plece la Viena şi la Praga unde s-a văzut cu împăratul Rudolf al II-lea căruia i-a cerut ajutor. Un amănunt interesant este acela că Mihai era însoţit de fiica sa Florica de care împăratul Rudolf s-a îndragostit subit şi a dorit-o de soţie. Dacă nu ar fi uneltit ungurii prin serviciile lor secrete, această căsătorie, poate, s-ar fi înfăptuit. În acest timp, fiul lui Mihai de numai 14 ani, chipurile lăsat zălog împreună cu mama sa la curţile generalului Basta, erau în fapt, prizonieri. Demnitatea, eleganţa şi rafinamentul tristei Doamnei Stanca, au determinat ca intrarea ei în Ardeal să fie asemănătoare cu a unei regine şi nu cu a unei prizoniere: cele trei carete strălucitoare ale suitei, erau trase de 18 cai pur sânge. Doar ea ştia că aceasta este o poleială a durerii provocate de soţul său, de care se îndepărta sufleteşte tot mai mult. Chiar şi familia Buzeştilor care îi fusese cea mai devotată voievodului, părea să-l fi părăsit. Nicolae, fiul de 14 ani, poate şi de spaimă, îi jurase credinţă împăratului. Atitudinea aceasta trebuie înţeleasă pentru că era a unui copil minor. Doar bătrâna sa mamă care se călugărise şi luase numele de Teofana, nu numai că îşi păstra dragostea întreagă pentru fiul său, dar se ruga ziua şi noaptea pentru viaţa şi marele vis al fiului său, acela  de a vedea ţara întregită.
Mihai s-a întors cu ajutor din Germania şi a ieşit victorios în lupta de la Gurăslău. Victoria a alimentat atât de mult ura generalului Basta, încât acesta a pus la cale asasinaea domnului într-o cursă pe care i-a întins-o la 3 km de Turda. Datele acestui tragic moment, sunt bine cunoscute. La vechea mănăstire de pe Olt, călugăriţa Teofana a aflat cumplita veste şi a vărsat lacrimi amare. După ce nora şi nepotul său au fost lăsaţi să plece din prizonierat, maica Teofana i-a primit la mănăstirea Cozia şi s-a străduit să pună împreună cu ei toate lucrurile în ordine. La 8 noiembrie 1603, bătrâna călugăriţă a donat mănăstirii Cozia satele din Romanaţi pe care le primise de la fiul său. La numai câteva luni de la întoarcerea sa în ţară, Doamna Stanca s-a îmbolnăvit şi a murit de ciumă. În 1606 a plecat spre cele veşnice şi călugăriţa Teofana pe a cărei piatră de mormânt din mănăstirea Cozia, nepoţii săi Nicoale şi Florica au scris: “Aici odihneşte călugăriţa Teofana, muma răposatului Mihai Voievod.” Florica s-a căsătorit cu logofătul Petre Grecianul. Viaţa lui Nicolae Pătraşcu, fiul marelui voievod nu prea a rămas consemnată în istorie. Imediat după moartea tatălui său, Nicolae a improvizat o mică oaste cu intenţia de a se urca pe tron, dar Radu Vodă Şerban l-a învins fără mari eforturi şi a ocupat tronul. Pentru a-i trece dorinţa de mărire, după moda timpului, Radu Şerban Vodă i-a tăiat nasul lui Nicolae. Ironia sorţii a făcut ca peste 10 ani, acelaşi Radu Vodă Şerban dorind să-şi mărite fiica cu un bărbat de viţă basarabă, i-a cerut lui Nicolae să accepte căsătoria. Familia astfel întemeiată a trăit mai mult în Austria, unde Nicolae a şi murit. Soţia sa Ancuţa şi-a întreţinut copiii dintr-un ajutor acordat de împărat în valoare de 50 de florini pe lună, din cusut şi din brodat. Pe scaunul Ţării Româneşti era Matei Basarab care nu avea urmaşi şi ar fi dorit ca unul din copii Ancuţei, să se urce pe tron pentru că era urmaşul lui Pătraşcu cel Bun. Împăratul nu a îngăduit plecarea din ţară a copilului de 15 ani pe nume Mihai. L-a reţinut la Viena şi soarta a făcut ca acest vlăstar domnesc să nu calce niciodata pământul ţării, pentru a cărei unire trăise, luptase şi murise, bunicul său, marele Mihai Viteazul.