Povestea vietii unui mare initiat: Mihai Viteazul (I)

Joi, 1 Decembrie 2011 | publicat in - Traditii | autor - Floarea Calota | Nici un comentariu |

Mihai Viteazul, figura emblematică a primei uniri a celor trei ţări române, s-a născut în anul 1558 în singurul oraş al timpului, situat în estul Câmpiei Române. Locul acela era diferit de întinderile nesfârşite ale Bărăganului unde creşteau grâul şi porumbul numai dacă seceta nu era prea mare şi vântul nu pârjolea aproape toată munca oamenilor. Drumurile comerciale ale Europei, după ce traversau Transilvania şi urmau cursul râului Ialomiţa, ajungeau în dreptul localităţii Vadu Oii care se numea aşa nu doar din întâmplare: era acolo un vad de trecere peste Dunăre. Tot către locul acesta ciobanii coborau din munte cu oile la iernat în Balta Ialomiţei, iar primăvara făceau calea întoarsă către munte. În apropierea locului de bifurcare a acestor drumuri oamenii au început să întemeieze gospodării, să se statornicească lângă târgul de produse comerciale schimbate între negustori. În timp, s-a ajuns la o adevărată aşezare urbană denumită Oraşul de Floci. Denumirea aceasta care stârneşte râsul unora, vine de la faptul că principala marfă care se tranzacţiona acolo, era lâna de oaie nedărăcită. Prima atestare documentară a Oraşului de Floci a fost descoperită într-un hrisov datat 30 ianuarie 1431, prin care domnitorul Ţării Româneşti, Dan al II-lea, anunţa toate vămile şi târgurile ţării că a întărit privilegiul comercial pe care Mircea cel Bătrân îl dăduse braşovenilor. În acest oraş, Mihai Viteazul şi-a trăit mai mult de jumătate din scurta sa viaţă care a numărat numai 43 de ani. Părinţii săi au fost Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti între 1554 şi 26 dec 1557, recunoscut pentru pacifismul său, era fiul lui Radu Paisie, mort în exil la Alexandria, Egipt. Mama sa, Teodora sau Tudora era de neam grecesc, din ramura Cantacuzinilor, acea familie nobilă care a dat doi împăraţi Bizanţului în sec al XIV-lea. Sunt istorici care neagă apartenenţa Teodorei la această familie. Teodora era neînchipuit de frumoasă, călătorea alături de fratele său Iane, de meserie negustor, şi la un moment dat au hotărât să se aşeze în Oraşul de Floci, loc în care i-a fost remarcată frumuseţea şi abilitatea în meseria negustoriei, inclusiv de către domnitorul Pătraşcu cel Bun, care s-a şi îndrăgostit de ea. Din această legătură nelegitimă, s-a născut Mihai, viitorul voievod. Teodora era conştientă de obârşiile sale şi mai ales de cele ale fiului său, pe care le apăra cu toată convingerea. Împreună cu fratele său Iane, l-a dat pe copil la învăţătură. Scriitura sa a uimit, avea o caligrafie admirabilă, vorbea cursiv greceşte şi turceşte. Ştiinţa de carte la vremea aceea era un lucru destul de rar, dacă luăm în calcul faptul că puţini erau domnitorii care ştiau să se iscălească. În prima parte a vieţii sale petrecută în Oraşul de Floci, Mihai a deprins tainele negustoriei muncind cot la cot cu mama şi cu unchiul său. De pe la vârsta de 25 de ani a început să deţină importante dregătorii domneşti în alte părţi ale ţării: Bănişor de Mehedinţi, Stolnic domnesc (1588), Mare stolnic (1590), Mare postelnic (1591), Mare aga (1592) şi Ban al Craiovei (1593, când pleacă la Constantinopol de unde cu banii şi influenţa mamei sale obţine tronul Ţării Româneşti de la Marele Vizir). Se cuvin menţionate şi rolurile jucate de unchiul său Iane, de Andronic Cantacuzino, de Sigismund Bathory şi de agentul englez Barton pentru rezolvarea urcării pe tron. Tânărul Domn, şi-a întregit averea adăugând celor 129 de sate pe care le cumpărase înainte, alte 20 de posesiuni precum şi averea soţiei sale Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Craiovei, cu care s-a căsătorit în anul 1583. A cumpărat multe sate din teritoriul istoric al judeţului Ialomiţa de astăzi precum şi din judeţul Romanaţi. Îşi adora mama, îşi mărturisea public dragostea pentru ea de câte ori avea ocazia. Astfel domnitorul i-a dăruit cinci sate din Romanaţi şi menţionează în actul de danie: „Aceste sate le-am cumpărat domnia mea când am fost ban al Craiovei”.
După o trecere în revistă mai mult enunţiativă a campaniilor sale militare şi a bătăliilor, voi insista pe legătura specială dintre mamă şi fiu, mai puţin cunoscută de publicul larg.
Între 13 şi 22 august 1595 a avut loc bătălia de la Călugăreni din care a ieşit victorios şi l-a umilit pe Sinan Paşa aflat în fruntea otomanilor.
În octombrie 1595 au avut loc alte lupte cu turcii la Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu.
În data de 9 iunie 1598 a încheiat un tratat de pace la Praga, cu Rudolf al II-lea, împăratul Austro-Ungariei. Între 18 şi 28 octombrie 1599 a avut loc bătălia de la Şelimbăr pentru cucerirea Transilvaniei.
Vicoriile repurtate au determinat intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, unde a primit cheile oraşului chiar din mâna episcopului Demetrius Napragy.
În mai 1600, l-a alungat pe Ieremia Movilă de tronul Moldovei. Dintr-un hrisov datat 27 mai 1600 aflăm despre împlinirea visului său, cel pe care îl numea „Pohta ce-am pohtit”:
„Io, Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”.
Se înfăptuise prima unire politică a celor trei ţări române.
Dar, între 18 şi 28 septembrie 1600 pierde lupta de la Mirăslău şi odată cu ea, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească. Este obligat să plece din ţară, în pribegie: „Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câştigasem din tinereţea mea până la bătrâneţe, şi ţări, şi bogăţie şi soţie şi copii; şi dacă aş fi pierdut tot din cauza vrăjmaşilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaş, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam şi aşteptam ajutor şi reazem; Dumnezeu le vede”. Aşa îi scria Mihai Viteazul în 1601 ducelui de Toscana în timp ce soţia şi fiul său erau prizonierii generalului Basta. Pe 3 august 1601 a reînceput lupta de cucerire a teritoriilor româneşti şi a obţinut victoria de la Gurăslău. Această victorie l-a supărat rău pe generalul Basta care a organizat asasinarea voievodului în noapte dintre 9 şi 10 august 1601, la 3 km de Turda. Căpitanul Valon Rosini l-a lovit cu halebarda şi un soldat i-a înfipt o suliţă în inimă. Ca şi când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, i-au tăiat capul despărţindu-l de trup chiar cu sabia sa. Capul a fost adus în Ţara Românească de comisul Radu Florescu şi îngropat de fiica voievodului, Florica şi de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte. Acestea au fost faptele istorice care se întreţes cu povestea în sine de viaţă a omului Mihai, pe care este firesc să o reiau în numărul următor pentru înţelegerea mai clară a evenimentelor deja amintite.
De Ziua noastră Naţională, spun din inimă tuturor românilor La Mulţi Ani!