Luna lui Cuptor si sfintii sai (IV)

Joi, 22 Iulie 2010 | publicat in - Traditii | autor - Floarea Calota | Nici un comentariu |

În casele ţăranilor de altădată, nu erau multe cărţi sau nu erau deloc. Erau în schimb, suflete înalte şi frumoase, minţi care explicau după puterea lor de pătrundere şi fantezia de care erau în stare, aproape tot ce se întâmpla în lumea înconjurătoare, adică pe pământ, în aer şi în cer. Tot ce mergea către Apa Sâmbetei, adică sub pământ, avea alt rost şi poveste separată. Acum, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, când Dumnezeu trimite pe pământ ploi cu tunete şi fulgere, câteodată chiar cu grindină, oamenii le mai spun încă celor mici poveşti în care credeau şi ei la vremea lor cu toată fiinţa. Poveştile acestea, bunica le numea „istorii”. Iată una dintre ele: după ce Dumnezeu a făcut lumea cu pământ, cer, aer, apă, Lună, Soare şi stele, a stat un pic să se odihnească, a privit lucrarea în întregul său, a zâmbit mulţumit şi s-a întins pe iarbă să tragă un pui de somn. La un moment dat, a fost trezit de o întrebare: ”Eşti mulţumit?… Ai şi atâtea suflete în timp ce eu sunt singur…”
Dumnezeu l-a privit pe Diavol în ochi şi l-a întrebat:
-„Vrei să ai şi tu norodul tău? Du-te la malul Mării Negre, spală-te pe mâini, şi din stropii căzuţi de pe ele, vor răsări drăcuşori mici pe care să-i creşti şi mai târziu să stăpâneşti peste ei…”. Diavolul, lacom, nu s-a spălat doar pe mâini, a intrat chiar şi cu coarnele în apă, şi-a udat tot părul care îi acoperea trupul. A ieşit din apă, s-a scuturat, şi nisipul s-a înegrit de atâţia drăcuşori care orăcăiau cerându-şi fiecare dreptul la viaţă şi la înmulţire. Atât de mult s-au înmulţit dracii, încât, Diavolul s-a dus la Dumnezeu şi i-a propus să se ia la trântă prin doi reprezentanţi, câte unul din fiecare tabără, şi al cui va fi mai tare, acela să rămână stăpânul de drept al creaţiei lui Dumnezeu.
Dumnezeu le-a vorbit oamenilor: „Am nevoie de un om atât de urât, încât să se sperie de el si dracul. Care dintre voi, de bună voie şi nesilit de nimeni, vrea să se arunce în mare ca să se facă sfânt, să aibă puteri mari şi să se lupte cu diavolul?” S-a aşternut o tăcere lungă şi grea… Toţi oamenii se credeau frumoşi. Când toată acea mare adunare părea să fi împietrit, ca vântul şi ca gândul, a intrat în mijlocul ei o trăsură cu patru cai asudaţi care l-au adus acolo pe Sfântul Ilie şi pe vizitiul lui care se numea Pălie. Sfântul Ilie a grăit către Dumnezeu:
„- Dumnezeule mare, eu mă arunc în valurile mării şi fac ce trebuie făcut…
Pălie, a strigat şi el: -Nu mă las de stăpânul meu, îl ajut în luptă şi o să facem împreună un drum curat până la cer…
Dumnezeu, le-a dăruit o sabie şi un tun cu care au omorât toţi diavolii care s-au încumetat la luptă; pentru că atunci când Diavolul l-a văzut şi pe Pălie, şi-a trimis şi el mai multe întăriri. Lupta a fost grea dar Sfântul Ilie şi vizitiul său, i-au răpus pe diavoli; unii nu au murit de tot, dar nu au renunţat cu nici un chip să-şi dea drumul din baierele cerului de care au rămas agăţaţi, sperând într-o minune. Din când în când, mai cade câte unul de acolo şi cand oamenii neştiutori îi văd, cred că sunt stele căzătoare şi se tem că acesta ar fi un semn că li se termină norocul…
Când se mai strânge laţul în jurul unui diavol, ori când acesta îşi frânge gâtul în cădere, norocul lumii creşte. Imediat după bătălie, Sfântul Ilie i-a luat coroana Diavolului de pe cap, i-a tăiat cele 20 aripi să-i împuţineze puterile. Dacă alt diavol mai tânăr, scoate capul prin lume cu îndrăzneală, Sfântul Ilie aprinde cu sabia sa toate fulgerele din cer, iar Pălie, dă cu tunul de sperie toata gloata diavolească care se bagă în întunericul cel mai adânc spre a nu fi ochită. Cât tremură ei acolo, Dumnezeu dă drumul Soarelui pe cerul zilei, Lunii şi stelelor pe cerul nopţii, oamenii muncesc liniştiţi, se nasc şi mor, grâul şi poamele se coc vegheate cu dragoste din cer de vizitiul Pălie care atunci când nu este oştean alături de Sfântul Ilie, vrea să fie om, asemeni celor care trăiesc la ţară.
Dreapta credinţă a lui Pălie a fost atât de mare, încât, oamenii din popor, la un moment dat, l-au asimilat chiar cu Sfântul Ilie, în aşa fel, încât, în ziua de 21 iulie este serbat Ilie-Pălie sau Pârliile, sau Cricovul din urmă al Sfântului Ilie. În această zi, oamenii nu lucrau cu nădejdea că Ilie-Pălie îi va feri de foc, de arşiţă mare, de tunete, fulgere, şi de boli.
În 22 iulie este celebrată Sfânta Mironosiţă întocmai ca Apostolii Maria Magdalena, cea dintâi şi cea mai mare purtătoare de mir. Se trăgea dintr-un loc numit Magdal, loc de la care i s-a tras şi numele. Domnul Iisus Hristos i-a vindecat şi trupul şi sufletul, i-a luminat mintea şi i-a devenit uceniţă, slujindu-L împreună cu alte sfinte femei până la crucificarea şi îngroparea Sfântului Său Trup.
Tot în această zi este pomenită şi Cuvioasa Mucenică Marcela din Chios. În 23 iulie, se prăznuieşte aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, precum şi a Sfinţilor Mucenici Trofim şi Teofil; în 24 iulie sunt pomeniţi Sfânta Mare Muceniţă Hristina şi Sfântul Mucenic Ermoghen. În 25 iulie ne amintim de adormirea Sfintei Ana, bunica după trup a Domnului Iisus Hristos.
Sfânta Ana, după îndelungi rugăciuni, la vârstă înaintată, a fost învrednicită de Dumnezeu s-o nască pe Fecioara Maria, Mântuitoarea lumii. (se spune în popor că nu este bine ca cineva să adoarmă în cursul acestei zile, somnul fiind interpretat ca posibil semn al unei morţi premature.)
În 26 iulie, sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Ermolae şi Paraschevi. Această din urmă muceniţă, s-a născut în ziua a şasea a săptămânii, numind-o în sfântul Botez Paraschevi, după numele zilei în care se născuse fiindcă la greci, ziua a şasea aşa se numeşte, şi se traduce vineri. Din fragedă pruncie, a fost învăţată de mama ei să preţuiască tainele credinţei creştineşti: se ruga necontenit în biserică, învăţa sfintele scripturi, si citea cu multă râvnă cărţi sfinte.
În ziua de 27 iulie, îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. El a trăit pe vremea împăratului Maximian, un împărat crud şi păgân care nu s-a dat în lături de a omorî mulţi mărturisitori ai credinţei creştine. Pantelimon, al cărui nume înseamnă „cu totul leu”, era un bărbat puternic dar şi extrem de milostiv. El îi trata pe bolnavi fără să le ceară vreo plată, şi le dădea mâncare săracilor.
În 28 iulie, calendarul creştin consfinţeşte zilele Sfinţilor Apostoli şi diaconi, Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena.
În 29 iulie îi pomenim pe Sfântul Mucenic Calinic, Sfântul Mucenic Veniamin, Sfântul Mucenic Mamant şi pe Sfânta Muceniţă Teodota.
30 iulie este ziua Sfinţilor Apostoli Sila şi Silvan şi cea împreună cu dânşii, Sfânta Muceniţă Iulita, cea pe care a cinstit-o cu laude chiar Sfântul Vasile cel Mare.
În 31 iulie este pomenit Sfântul Iosif din Arimateea, cel care a îngropat Sfântul trup al lui Hristos; a fost un om bogat, bun şi drept, el este cel care după răstignirea şi moartea lui Iisus a mers la Pilat şi a cerut trupul Domnului. L-a înfăşurat în giulgiul de in curat şi la depus în mormântul pe care i-L pregătise prin săparea unei stânci.
Tuturor acelora care poartă nume asemănătoare cu cele ale sfinţilor mai sus pomeniţi, le doresc viaţă lungă şi sănătate în îmbelşugare şi armonie, alături de cei dragi.
Lui Adrian Păunescu, marele nostru poet, felicitări pentru ziua sa de naştere şi pentru romanul „Vinovat de iubire” publicat de curând de Jurnalul Naţional. Vă recomand cu căldură această carte, pe care am citit-o dintr-o răsuflare şi m-a ajutat să descopăr un romancier de la care aşteptăm şi alte asemenea scrieri. Să ne trăiască ani mulţi şi să fie sigur că cei mai mulţi români îl preţuiesc şi simt în fibra scrisului său un mare român şi un poet cu adevărat genial. La mulţi ani, maestre!