Curatie, rabdare, intelepciune si suferinta sau Sfantul Ioan Botezatorul

Joi, 26 August 2010 | publicat in - Traditii | autor - Floarea Calota | Nici un comentariu |

Sfântul Ioan Botezătorul a fost feciorul arhiereului Zaharia şi al Elisabetei, născut fiind din făgăduinţa Arhanghelului Gavriil. A fost îmbrăcat în sfinţenie încă din pântecele mamei sale, a trăit cu animalele în pustiu, s-a hrănit asemeni păsărilor, nu a pus nimic mai presus decât Legile Dumnezeieşti. Iisus Hristos l-a considerat ca fiind mai presus decât toţi cei născuţi din femeie şi mai mult decât ceilalţi prooroci.
29 august este ziua în care se pomeneşte tăierea capului Preaslăvitului Prooroc Ioan Botezătorul.
Tot necazul legat de tăierea capului său a fost pornit dinspre împăratul Irod care stăpânea a patra parte din Iudeea şi a soţiei lui pe nume Irodiada care fusese mai înainte soţia fratelui împăratului numit Filip. Irod, de asemenea fusese căsătorit cu fiica lui Areta, împăratul Arabiei. Irod se mai numea şi Antipa, era fiul lui Irod cel Mare, cel cunoscut de toată suflarea creştinească prin marea lui fărădelege şi anume aceea de a fi ucis toţi pruncii sub 2 ani pe linie bărbătească, existenţi în cetatea Bethleemului, când dorea în fapt să-l ucidă pe pruncul Iisus, abia născut.  Sfântul Ioan l-a certat pe împărat, chiar când îşi serba ziua naşterii sale: “Nu-ţi este iertat a ţine pe femeia lui Filip, fratele tău”. Sfântul Ioan l-a certat şi în numele adevărului pământesc şi al legilor cereşti. A fost petrecere mare la palat, fata Irodiadei a dansat foarte frumos şi tatăl sau a întrebat-o ce plată doreşte pentru dansul ei desăvârşit. Ea a cerut ca răsplată capul Sfântului Ioan. Aşa au fost întâmplările de la ospăţul împărătesc în care a fost ucis Proorocul Ioan al cărui cinstit cap a fost ascuns vreme îndelungată într-un vas de argint, departe de ochii lumii. În a 25-a zi a lunii mai, se pomeneşte a treia aflare a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi înaintemergător Ioan Botezătorul.

Oamenii din popor îl numesc pe Sfântul Ioan Botezătorul atunci când vorbesc despre tăierea capului său, şi Sfântul Ioan de toamnă. Iată câteva povestiri populare despre tăierea capului care în esenţa lor au punctul de plecare în textul biblic.
Trăia undeva prin lume, un tânăr frumos şi aşezat în credinţa lui, pe cât de sărac, pe atât de curat sufleteşte. O femeie bogată, obişnuită să poată cumpăra orice cu aurul ei, văzându-l, i-a poruncit să vină la casa ei după căderea nopţii. L-a ameninţat că va fi vai şi amar de sufletul lui dacă va îndrăzni să-i calce dorinţa. Sfântul Ioan ştia că dacă n-ar fi fost atât de frumos, nu ar fi intrat într-o astfel de încurcătură, fapt pentru care l-a rugat fierbinte pe Dumnezeu, să-l facă atât de urât, încât femeia cea bogată să nu-l mai dorească. Se spune că Dumnezeu, l-ar fi încurajat să-şi taie singur capul, şi în locul lui s-ar fi pomenit cu unul de oaie dar care avea tot gândurile celui de om. S-a dus bietul Sfânt Ion la casa femeii bogate, iar aceasta când l-a văzut, l-a primit cu vorbele cele mai urâte şi l-a izgonit. Sfântul Ioan a plecat cu inima uşoară şi cu trupul curat, departe de păcatul spre care îl chemase femeia desfrânată. Dumnezeu i-a pus capul cel frumos la loc şi stă lângă sfinţii şi îngerii din ceruri şi are grijă de noi şi ne ajută să nu păcătuim.

Sfântul Ioan a trăit pe pământ, pe vremea împăratului Irod. Soţia acestuia, Irodiada, l-a îndrăgit pe tânărul şi frumosul lor fecior în casă, care nu era altul decât Sfântul Ioan. Sfântul se străduia din toate puterile să nu răspundă chemărilor desfrânate ale împărătesei şi aceasta, jignită, s-a gândit să se răzbune pentru că nu îngăduia nici unui slujitor al palatului să nu o asculte în orice privinţă. A pus în buzunarul unei haine a Sfântului Ion, un inel de mare preţ, l-a învinuit de furt şi l-a trimis în temniţă. În timpul acela la palat era un bal mare; fata împăratului, dupa ce a dansat foarte frumos, a fost întrebată de tatăl ei, ce îşi doreşte ca răsplată. La sfatul tainic al împărătesei, fata a cerut capul tânărului Ioan, cel aflat în temniţă. Împăratului, nu i-a plăcut cererea fetei dar nu a mai avut încotro, şi a respectat cuvântul dat în faţa curtenilor. A poruncit să i se aducă fetei capul Sfântului Ioan, aşezat pe o tipsie, dar şi-a blestemat propria fiică să nu se mai poată opri din dans nici pe lumea asta, nici pe lumea cealaltă. De atunci, dansurile păcătoase aducătoare altora de rău, sunt cunoscute în popor ca boală, sub numele de friguri.

Se spune că în această zi, este mare păcat dacă mâncăm fructe rotunde, asemănătoare formei capului: mere, pere, nuci. Nu se mănâncă nici varză, nu se bea vin roşu, care ne aduce aminte de sângele Sfântului Ioan care a curs, nu se mănâncă legume de culoare roşie, nici struguri roşii. De la aceste interdicţii, fac excepţie doar femeile însărcinate care poftesc şi sunt în pericol de a pierde sarcina. Se spune că dacă cineva suferă de friguri şi se duce la mănăstire şi se roagă Sfântului Ioan, negreşit se va lecui. Această zi, nu este una în care să se joace şi să se cânte, prin urmare, nu se pot organiza petreceri.
Creştinii postitori, în răstimpul dintre 29 august până la 14 septembrie când este sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, nădăjduiesc în mântuirea sufletelor şi iertarea păcatelor, ţinând un post sever pe care îl numesc post negru.
Acest post înseamnă ca în fiecare zi, omul cel credincios să mănânce o turtă de grâu sau mălai, coaptă în ţest pe care să şi-o frământe singur, timp în care meditează adânc la păcatele sale. După ce o coace, nu o taie, o rupe cu mâna şi mănâncă doar cât să poată trăi şi lucra; în schimb are voie să bea apă cât pofteşte. Turta rămasă de la fiecare masă o înveleşte într-un prosop curat şi o păstrează până la următoarea, în apropierea icoanei. Dacă omul consideră că nu are păcate grele, poate mânca şi fructe cu acea turtă dar, fructele nu trebuie să aibă formă rotundă ori culoare roşie. Forma şi culoarea aceasta amintesc actul tăierii capului sfântului. Cei care postesc, nu dorm în pat ci pe pământul aşternut simplu, cu capul pe o pernă umplută cu paie de grâu. La sfârşitul postului, creştinii merg la biserică, împart fructe şi îi mulţumesc sfintei Maria că le-a fost aproape şi i-a ajutat să ţină postul cum se cuvine.

Cu drag, a dumneavoastră Floarea Calotă.