Presedintele Basescu decoreaza 5 sportivi de la Valcea
Duminică, 29 Ianuarie 2012 | publicat in -
Sport
| autor -
Bogdan Nicula |
Nici un comentariu |
Pentru activitatea sa în domeniul sportului, actualul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Paul Dinu a fost premiat de către preşedintele Traian Băsescu. Distincţia, Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, îi va fi decernat şefului sportului vâlcean în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura în cel mai scurt timp la Palatul Cotroceni. Alături de valorosul om de sport, vor mai fi decoraţi încă 4 sportivi, practicanţi ai artelor marţiale de la CS Chimia Râmnicu Vâlcea, aceştia fiind antrenaţi de către Paul Dinu. „Pentru mine, fiecare distincţie primită are valoarea ei. Aşa cum am spus de-a rândul timpului, nici o diplomă sau medalie nu am tratat-o cu indiferenţă pentru că a fost rodul muncii mele. Distincţia pe care urmează s-o primesc la Palatul Cotroceni şi care a fost deja publicată în Monitorul Oficial este o încununare a muncii mele în domeniul sportiv. Sunt onorat şi totodată mă simt obligat, pentru că sunt tânăr şi mai am multe de oferit sportului!”, a precizat Paul Dinu. În ciuda tuturor clevetitorilor, omul de sport Paul Dinu dovedeşte încă o dată că a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni în acest domeniu din Vâlcea şi ori de câte ori are ocazia reprezintă cu cinste judeţul în competiţiile naţionale şi internaţionale.
Trimite acest articol
Titluri asemanatoare
-
Nici un articol similar

























Nici un comentariu