Si totusi, mamaliga poate exploda

Joi, 19 Ianuarie 2012 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

M-a sunat un prieten ce trăieşte doar aşteptând, repet, doar aşteptând,  schimbarea, de ani de zile, fără să facă mare lucru, ci doar citind, scriind şi având grijă de pisicile lui multe şi mute, martore zilnice la zbaterea lui intelectuală, şi m-a anunţat, cu o bucurie nedisimulată în glas că, totuşi, mămăliga explodează. Ştiam la ce se referă, sufletul meu vibra pe ascuns la veştile care veneau din stradă; de ce pe ascuns, păi, nu vă spun o noutate, mi-este frică să mă mai bucur, nu ştiţi vorba aceea , “schimbarea şefilor, bucuria nebunilor?! La vârsta pe care o am, mă conduc după vorbele vechi care îşi arată veac de veac valabilitatea. Şi-apoi, m-am bucurat aşa de câteva ori în viaţă şi la ce mi-a folosit? Nu bucuria schimbă ceva în lume, ci marea şmechereală care ne induce bucuria tuturor în aşa fel încât, ocupaţi să ne bucurăm, nu observăm indivizii aceia serioşi şi ascunşi care ne leagă şireturile la toţi ca atunci când pornim să cădem jalnic şi ironic ca nişte clovni. Până ne sculăm de pe jos, ei sunt foarte sus şi greu de atins.         Nu mi-au ieşit niciodată din cap momentele acelea când  a murit Gheorghiu Dej şi déjà era gata, primul din coada comuniştilor la sicriu, tânărul Ceauşescu, să ne bucure cu idealurile socialismului multilateral dezvoltat. Dacă închid ochii îl şi văd pe tânărul prim secretar la televizorul acela alb-negru pe care-l cumpărase mama în rate. Ne adunasem, ciopor de ţărani pe lângă câte un difuzor sau televizor şi ne bucuram de măreţia zorilor ce se arătau românilor mâncători de mămăligă. Trec în revistă, m-au făcut pionier rapid, mare bucurie pe mine, m-au făcut utecist, a mai mare cinste a copilului de la ţară fruntaş la învăţătură, şi nu în cele din urmă, m-au făcut communist, realizarea realizărilor! Tot timpul eram sfătuită să am răbdare. Acum avem de plătit datoriile externe, mai apoi de dezvoltat cooperative agricolă, mai avem de ridicat ţara din ruina în care era până în comunism, etc. Când am băut prima apă de la pompa din curte parcă îl apucasem pe Noroc de picior.
Şi totuşi ceva nu mergea! Când am împlinit 18 ani mi-am făcut socoteala, nu aveam decât hainele de pe mine şi o grămadă de visuri. Vreo 2-3 s-au împlinit, în anii următori, doar pe jumătate, celelalte le-am ascuns în sufletu-mi rănit. Copil de la ţară, dintr-o familie cu 9 fraţi la fel de bogaţi ca şi mine, lucru ce l-am mai aflat odată din jurnalul pe care mi-l ţineau cei ce îmi contorizau anii, se numea dosar, în caz că aţi uitat, am descoperit, după aceea, când am devenit jurnalist, că niciodată nu voi şti adevărul adevărat  şi că libertatea mea are şireturile legate de ale celorlalţi visători ca şi mine bolnavi de bucuria de a trăi din dorinţe neîmplinite, până la urmă. Şi totuşi, în 1989, ne-am ridicat de pe jos direct din mămăliga explodată.;  şi din nou ne-am bucurat, uitucii dracului ce suntem…”bucuria nebunilor”, vă ziceam! Iar şi iar, profitându-se  de viaţa mea, am fost sfătuită să am răbdare. M-am lepădat de socialism şi m-am întors la Dumnezeu. M-am bucurat ce m-am bucurat până m-am trezit iar pe jos cu şireturile legate de şireturile celor ca mine. Ei sunt iar sus, prea sus pentru a mă ajuta să mă ridic, efortul lor de a mă ridica ar costa prea mult, ineficienţă totală, efortul meu de a mă agăţa de ei m-ar putea costa viaţa. Dumnezeu m-a uitat în purgatoriu, mă întreb?! Îmi fac din nou socoteala , am 50 şi ceva de ani, hainele de pe mine şi o grămadă de idealuri neatinse. Nu mai am nici răbdare!
Mai am câţiva ani şi mor, mai puţin din câţi am socotit eu că voi atinge şi nici nu ştiu când am trăit; am aşteptat, toată viaţa, muncind disciplinat şi creator, să mă bucur de roadele muncii mele. De ce l-aş mai crede pe prietenul meu care m-a sunat să mă anunţe că totuşi, mămăliga poate exploda? Revoluţiile nu sunt la revoluţionari, ei doar se bucură din când în când de ele până când, împiedicaţi  precum caii pe islaz, se risipesc pe jos acolo unde istoria îi aşterne în calea celor care pun la cale schimbările.
Punem de mămăligă ! Apa de mămăligă dă în fiert, observă românul! Punem mălaiul! Mestecăm cu făcăleţul! Răsturnăm mămăliga! Cei neatenţi se frig! A doua zi, mămăliga rece nu mai explodează!

ADEVĂRUL DIN TRECUT

Aş vrea să fi privit mai bine
Tot timpul ce s-a aşternut peste trecut.
Răstălmăcim prezentul trăind CUM SE CUVINE
Ne încărcăm cu vină, minciună-n absolut.
Istorii declarate, în cronici exemplare
Sârguincioşi, frenetici, slujim cotidian,
Ne învârtim ca roata şi fără să fim floare
Ne risipim polenul sterilizând un neam.
Şi ne trezim că trecem şi peste viitor
Şi tot nu am pus roada potrivită în cămară,
Închise, uşile prezentului, aproape că ne dor
Nu mai putem schimba nimic, déjà se face seară!

S-a stins lumina ce-o făceam în lume
Plec anonim cu adevărul rămas adânc în mine!