Puterea satului s-a dovedit

Vineri, 30 Decembrie 2011 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

Puterea satului s-a dovedit încă odată. Poate veţi spune că vorbesc aşa ca pentru sfârşit de an când se grăbesc oamenii, pentru liniştea lor, să treacă la realizări şi obiectivele numai pe jumătate îndeplinite. Şi poate că aşa o fi, dar eu cred că satul românesc este mai puternic decât şi-au imaginat cei care au vrut să-l demoleze. Păi cât s-au chinuit unii să-i fure identitatea, şi chiar părea că au reuşit; a fost de ajuns ca ţăranul român să muncească prin ţări străine şi să constate cât de valoros este el în comparaţie cu ce a găsit pe acolo, şi-apoi să vină şi să-şi ocupe un loc deja câştigat în istoria lui, pe merit! O dovedeşte faptul că mai toţi românii plecaţi pe dincolo au ţinut să fie acasă de sărbători, să-şi taie porcul aşa cum ştiu ei cel mai bine şi să-nchine un pahar de vin de buturugă cu ai lor. Nu există dorinţă mai mare pentru cei care s-au născut în mediul rural decât ca, de sărbătorile de Crăciun, să simtă în nări, mirosul, şi în cerul gurii, gustul, sărmăluţelor, caltaboşilor, cârnaţilor, cozonacilor, gen „ca la mama acasă”.
Dacă pentru europeanul care nu mai are rural, într-un asemenea moment, „Moş Crăciun” este personajul cel mai important, aproape că-l înlocuieşte pe Dumnezeu, păcatele mele, dar mai degrabă ale lor, observaţi cu câtă tenacitate s-a lucrat la fenomenul acesta, pentru europeanul din România, „Moşul” îmbrăcat în roşu (mă mir tare cum de nu i-au găsit specialiştii în modă altă culoare la haină), este aproape la fel de simpatic precum „Moş Gerilă”. Are cam aceleaşi atribuţii şi, în general este tratat ca un personaj care are doar grija copiilor ce au luat obiceiul de a-l aştepta pe dăruitor de la televizor. Doar nu veţi vedea, ditamai maturul, ţinând calea moşului cel siropos deosebit de prezent în  filmele americane sponsorizate de comercial, ieftine şi la îndemâna tuturor televiziunilor, şi pe care ni le îndeasă pe simţuri cei care administrază gustul poporului în materie de cultură.
Românul de la ţară sau cu rădăcini prin sat are alte treburi de Crăciun, se pregăteşte să întâmpine o sărbătoare creştină, ca cea a naşterii Domnului, ca pe cea a naşterii propriului copil. Pentru că şi la naşterea pruncilor români, la botezul acestora, la însurătoarea acestora , se curăţă casa şi grajdurile, se pregătesc bucate alese şi se adună toate neamurile pentru a saluta apariţia vieţii cele noi în peisajul comunităţii. Casa, gospodăria, sufletul, se primenesc de sărbători. Este ceea ce nu a pierdut satul românesc pentru că aceste tradiţii au o istorie îndelungată pe care nici un aranjor de politici fără frontiere nu o poate schimba. Poate, cel mult, să adapteze obiceiuri străine  la cele româneşti şi asta pentru puţin timp… cum dispare cel ce a adus obiceiul, ca pe un corp străin, genericul trup românesc  îl respinge.
Sigur, nu toţi românii au avut porc de tăiat pentru că nu suntem naivi să credem că toţi sunt şi buni gospodari, cum suntem conştienţi de faptul că că, acolo unde gospodarii bătrâni nu sunt urmaţi în bătătură de nepoţi şi strănepoţi vrednici, lanţul se rupe şi greu mai poate fi sudat Aşa s-a născut şi vorba, „pădure fără uscături, nu există”. De asemenea, revin şi spun că nici toate legile României adoptate în ultimul an n-au pus la loc de cinste lumea satului şi nici nu i-au creat oportunităţile de care are nevoie dar cred în satul înrădăcinat de timp. Pe acesta nu-l poate distruge decât propriile neputinţe;  acolo unde ţăranii, în noua lor calitate de fermieri se înobilează cu destinul pământului lor, „satul, nicicând nu va pleca de-aici, în jurul lui se-nvârte şi se toceşte lumea”, lumea cealaltă care a uitat cum este satul ! Această lume vine pe la noi, face cunoştinţă cu el, satul, şi se bucură că regăsesc în propriile amintiri vagi urme a ceea ce au avut şi ei odată şi acum nu mai au. Atenţie, nu mai au, ei care îl au pe Moş Crăciun, cel care le-ar putea reînvia tradiţia dacă aceştia şi-ar dori, , aşa ceva, atât de tare încât să se şi împlinească, ca orice dorinţă care motivează trăirile noastre. Să notăm încă odată că satul românesc şi-a dovedit şi anul acesta puterea, doar toţi se laudă cu asta. Satul a rămas însă cu picioarele pe pământ şi nu se mai îmbată cu apă rece. Acestui sat să-i mulţumim, noi, toţi românii şi să-i urăm de sănătate, că-i mai bună decât toate! La mulţi ani, satule!