De la ecologic la greseala profesionala

Joi, 14 Ianuarie 2010 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

Se spune despre pământurile României că sunt ca untul; trebuie doar să le întinzi pe pâinea agricultorului şi dau tot ceea ce  gândeşte  acesta că trebuie să dea. De aceea,  faptul că fermierii români nu prea folosesc îngrăşăminte organice, chimice, pesticide, te duce cu gândul că agricultura românească este total ecologică.
Eroare! Îngrăşăminte organice nu se folosesc pentru că nu mai avem… animale… nu prea mai creştem… de unde gunoi de grajd… decât într-o mică măsură… s-a pierdut şi obişnuinţa de a se depozita gunoiul de grajd în platforme de transformare a lui în îngrăşământ!
Apoi fabrici de îngrăşăminte mai avem doar vreo cinci; acestea produc atât de scump, încât agricultorii cumpără puţin… şi ce cumpără o fac după ureche fără a respecta o regulă naţională de fertilizare  care de altfel nici nu există.
O curiozitate pe care am aflat-o de la directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, domnul dr.Mihail Dumitru, în Uniunea Europeană: specialiştii s-au străduit să micşoreze suprafeţele cultivate în scopul de a odihni terenurile şi de a pune puţină frână producţiei haotice; au reuşit să obţină sporiri de recolte pe suprafeţe mai mici, evident  cu aportul îngrăşămintelor aflate într-un real echilibru în solurile europenilor.
La noi nici înainte de 1989 nu s-au îngrăşat terenurile cum cerea cartea şi nici cum se cuvine pentru a pune la loc ceea ce plantele consumă, dar ca acum, atâta lipsă de responsabilitate faţă de fertilitatea solului, nu s-a mai văzut. Dacă ne gândim că  de peste 4 milioane de hectare necultivate nu se ocupă nimeni, din punctual de vedere al îmbunătăţirii structurii solului, realizăm exact imaginea reală  a domeniului pe care îl supunem atenţiei. De peste 6 ani, Institutul de pedologie şi agrochimie se străduieşte la un proiect de acţiune legală care să ofere cadrul ideal de exploatare a solurilor din România.
Poluarea chimică, acidificarea şi folosirea haotică a dus la scăderea dramatică a calităţii solului. Stratul fertil s-a erodat pe o suprafaţă de până la 60% din terenul agricol; substanţele chimice din zonele poluate se regăsesc, în diverse concentraţii, nitraţii, nitriţii, în legume şi fructe, politicile agricole din ţara noastră neluând în seamă activităţile de reabilitare  a solului.
Să mai adăugăm faptul că fărâmiţarea excesivă a proprietăţii reprezentată de pământ impune lucrări necorespunzătoare care au distrus sructuri de sol bine conturate, până la momentul acesta.
Şi încă ceva: dacă asculţi discursul oricărui ambasador de ţară europeană în România, ai să auzi ceva de genul: ”…am reuşit să cumpărăm 1,7% (ca să dăm un exemplu, n.r.), din suprafaţa arabilă a României”, ca semn al dorinţei acestora de a se implica în economia noastră. Aşa că, să nu ne mire că ceea ce rămâne “în lucru”, la fermierul român, exceptând pământul agricultorilor de top, este tratat ca şi cum urmează să fie înstrăinat sau abandonat.
Unii îi spun agricultură ecologică, noi îi spunem greşeală profesională. De fapt e un dezastru naţional neasumat!