Cine mananca traditional?!

Joi, 8 Decembrie 2011 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

Expresia, „ca la mama acasă”, cred, nu mai surprinde pe nimeni. Ea este sinonimă cu plăcerea unei persoane care reîntâlneşte gustul primei mâncări care l-a impresionat atât de tare în copilărie încât, atunci când dă de el, nu se poate abţine să nu exclame, exact „ca la mama acasă”, ce mai! Nu este obligatoriu să fie şi extraordinară mâncarea aceea, ştiţi povestea, gusturile nu se discută, ba chiar ar putea să fie ca în „De-ale lui Păcală”, vă mai amintiţi, nu, când o nevastă tot mânca bătaie de la bărbatul ei pentru că nu făcea mâncare bună, până într-o zi când a uitat-o mai mult pe foc şi, aceasta s-a afuma, lucru care l-a făcut pe soţul înfometat să exclame admirativ, „ca la mama acasă”, femeie!
De aceea nu cred că putem pune semnul egal între mâncarea gen „ca la mama acasă” şi cea tradiţională pentru care ai nevoie de aprobare pentru a o trece în categoria aceasta . Câştigi drepturi serioase care te-ar putea alinia în rândul celor care se etichetează cu noţiunea de brand. Şi asta te face deja competitiv într-o concurenţă de invidiat pe piaţa produselor cele mai căutate şi comercializate sub denumirea de produse tradiţionale româneşti care, este adevărat, pot juca şi rolul de invidiat al expresiei „ca la mama acasă. De aici încolo poate începe şmecheria românească exploatată de cei care intră într-un joc al falsurilor şi care exploatează dorinţele românilor care mai păstrează adânc în ei gusturile şi aromele copilăriei pe care le caută cu insistenţă.
Numai că, cine a mai auzit până acum de parizer tradiţional ţărănesc?! Ce fel de ţărani erau cei de acum câteva zeci de ani în urmă, sau sute, care preparau, după metode tradiţional parizer sau tot felul de prăjituri cu tot felul de chimicale, indicator la argumentarea noastră fiind chiar coloritul extrem de viu al acestora specific adausurilor alimentare pentru gust şi culoare de tipul ”cu aromă de…” vă sună cunoscut, nu?!
În România, în 2011, au fost atestate, ca produse tradiţionale, circa 552 de denumiri, de la 55 de producători ajungându-se la 85; singurul  produs cu denumirea protejată de UE fiind „Magiunul de Topoloveni. Ar mai fi, pe aproape, „Cârnaţii de Pleşcoi”, „Novacul afumat din Ţara Bârsei” urmând să fie analizate ca denumiri şi protejate în Europa, felurite brânzeturi, caşcavaluri, apoi caltaboşii, cârnaţii din diferite zone ale României, acestea atestate de ministerul de resort. În războiul palincilor avem şi noi toate şansele să fim reprezentaţi de tării viguroase ca cea branduită sub numele de „Zetea” şi care a prins foarte bine şi în ţară şi afară.
Nu ştiu cu câte produse tradiţionale ne întâlnim noi, cu adevărat, în târgurile de profil dar tare mi-este teamă că, au dreptate unii dintre specialişti când ne avertizează să fim atenţi la ce cumpărăm sub denumirea de produse tradiţionale deoarece numai la un control de rutină prin astfel de târguri, din 402  de aşa zişi meşteri în produse tradiţionale, 296 au fost găsiţi în neregulă,(mai în glumă mai în serios, ceilalţi n-au fost, încă, prinşi), cu multe hibe în cele declarate despre marfa pe care o vindeau sub protecţia titulaturii de care vorbim aici. Mare atenţie, deci! Mai ales că toţi pretind că totul este ecologic, dar dacă îi rogi să-ţi demonstreze lucrul acesta, încep să dea din colţ în colţ, pentru că ei chiar nu au cum să susţină afirmaţiile netrecute în eticheta produselor. Eticheta ca eticheta scrie, mare, tradiţional, şi-apoi, cu un scris  foarte mic, tot felul de denumiri de substanţe ce ajută un produs să nu moară la câteva ore de la cumpărare. Numai preţul este foarte mare şi foarte vizibil, n-ai cum să nu-l vezi!
În marea lor majoritate, să observaţi lucrul acesta, mulţi dintre producătorii acestor produse nu sunt dublaţi şi de calitatea de producător de cereale care le-ar permite să susţină că mâncarea pe care o vând este şi tradiţională, şi ecologică, deşi aceste două denumiri nu sunt, obligatoriu, alăturate. O mâncare ecologică poate să nu fie şi tradiţională, cum, tot aşa de bine o mâncare tradiţională poată să nu fie şi ecologică. Totul este să nu fi minţit, pe banii tăi! Şi dacă este să dau o explicaţie pentru subtitlul ales, până la urmă mâncarea tradiţională, cu adevărat, o mănâncă cel ce ştie a o face, pentru el mai întâi, şi apoi pentru ceilalţi!