Cheful de vorba

Duminică, 29 Ianuarie 2012 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

Patronez, este un fel de a spune evident, o emisiune în care oamenii sunt invitaţi să aibe chef de vorbă. Şi aşa cum am bănuit există chef de vorbă în România. Nu mă refer la cel declanşat din 1989 încoace, pe la televizoarele libere sau mai puţin libere, şi la care au acces aceleaşi personaje de te întrebi, de multe ori pe zi, dacă nu cumva  patronii televiziunilor respective sau radiourilor, şi ele aliniate la conceptual de şuetă naţională, nu au o înţelegere anume de a face schimb schimb de interlocutori de pe o listă alcătuită împreună, în veacul vecilor, amin! Noroc că mai şi mor, unii dintre ei, Doamne iartă-mă!
La emisiunea de care vorbesc, sunt invitaţi să vorbească cei ce reuşesc să intre, cu ajutorul numerelor de telefoane, trei ca număr, în direct cu realizatorii, pe o temă anume, este drept, aleasă pentru cei din spaţiul rural şi care au şi ce spune. După părerea mea nu există atâta democraţie în nicio altă redută mediatică iar realizatorii acestei emisiuni riscă enorm, temele fiind de toate tipurile sociale, economice, culturale, toate la un loc împrumutând câteodată în focul discuţiilor tente politice, căci viaţa însăşi este o politică recunoscută ca atare sau nu, de la un capăt la altul. Alegerile noastre pot fi catalogate politici atunci când sunt judecate, sau simple vorbe dacă nu sunt supuse unei atenţii speciale.
De curând am aruncat în discuţie tema, cu dorinţa de a obţine chef de vorbă de la interlocutorii mei eventuali, “Ochiul stăpânului îngraşă vita” pornind de la ideea că doar dacă te uiţi, proprietar de animale ce te afli în grajdul cu pricina nu se declanşează imediat bunăstarea ta şi a animalelor respective. Este nevoie de muncă susţinută şi continuă, este nevoie de resurse materiale şi financiare constante şi destul de multe pentru a putea face faţă cerinţelor din domeniu, cele teoretice dar mai cu seamă cele practice, pentru că una este ce se doreşte la centru şi alta este ce se simte în teritoriu, acolo unde practica simte nevoia generată de un comportament economic  pentru că ea o declanşează. În asta constă şi problema zootehniei româneşti, şi anume, în neimplementarea politicii agricole adecvate, cea generată de context, adică. Am nevoie de pajişti naturale bine organizate, bine finanţate, încărcate de numărul exact de animale pe care le doresc din cea mai bună rasă de lapte sau de carne, pornesc de la propunerile oamenilor care cresc specia respectivă, de când neamul lor a devenit neam; vreau să îmbunătăţesc practica perimată vin cu resurse financiare şi materiale din sursele statului, le subsumez unei legi a zootehniei care să asigure implementarea comenzii sociale a României şi nu a unora dintre afaceriştii locali, cotizanţi de seamă pe la alegerile locale şi, mai apoi, veghez să se aplice. Nu experimentez la nesfârşit, din 1989 până acum numai asta se face, exemplul unora sau altora din Europa care se dovedeşte, în timp, că rezolvă doar coeficientul de afacere provizorie a unuia sau altuia care nu ştie, nici dacă vaca dă lapte sau lână, nici dacă găina naşte pui vii sau nu! În timpul acesta când unii s-au jucat de-a zootehnia cu berbecii aduşi, ba din ţara aia, ba din cealaltă, a pierit Merinosul de Palas, la ovine, sau la vaci “Roşia Dobrogeană”.
Aşadar, la „Chef de vorbă” se spun multe, pe lângă faptul că au şi-o mare dragoste faţă de animalele cu care s-a pomenit de când lumea şi pământul alături, cum că oamenii preferă să vândă laptele la liber prin pieţe sau pe trotuarele oraşului pentru că procesatorii legali le oferă un preţ care nu acoperă cheltuielile de producţie, nu mai vorbim de profit, pentru că nimeni nu-i controlează pe cei care fac bani mulţi, fără să fie obligaţi să nu plece de acasă pentru că nu are cine mulge vaca de două ori pe zi, de unde îşi iau materia primă şi nici în ce condiţii şi oricum acestea sunt în favoarea celor mari, că pe imaşul satului se scurg bani buni şi oficiali printre favorurile primarilor şi consilierilor direct interesaţi , că cei care au 3-4 vaci, 10 oi, vreo 2 porci sunt muritori de foame şi cam ultimii agricultori de dinainte de desfiinţarea ruralului că face umbră pământului degeaba, că cine cultivă pământul şi nu-l lasă de izbelişte are cam aceleaşi drepturi cu cei care stau acasă şi primesc ajutoare sociale care să nu-i determine să se apuce de ceva, supravieţuirea fiind scopul lor unic, şi tot aşa. Numai dacă a-i asculta o astfel de emisiune, şi te numeşti oficial şi vrei să faci ceva pentru electoratul care te-a trimis acolo, în fruntea ţării, ţi-ai da seama că n-ai pornit bine atunci când ai făcut legea necesară crescătorilor de animale, agricultorilor, locuitorilor de la sate. Legiuitorule, ţi-a scăpat tocmai beneficiarul cu care ai uitat să stai de vorbă, aşa, cu niţel chef de treabă; pe acesta când o să-l auzi?! Pentru că vreau să spun ceva, ca o conluzie, ţăranii sunt nevorbiţi şi din cauza asta au multe amărăciuni strânse în guşă! Cine să-i asculte?! Noi o facem, cu chef de vorbă, dar fără posibilitatea de a-i ajuta!