Boier de tip nou

Joi, 26 August 2010 | publicat in - Satul si puterea | autor - Vasilica Ghita Ene | Nici un comentariu |

Sunt, iată, în cerdacul unui boier,
Invitat, aşezat la masă cu el;
Uluit am să par, parcă-n piele nu-ncap,
Fericirea de-a fi ca şi el, n-am s-o scap!

Căci, vină nu are minunea de casă
Ce în ea m-a lăsat să mă simt că-s de rasă;
Restul, natura de jur-împrejur,
Este voie, nu, să respiri şi să furi!

Ca să simt îmi comand o stare de zeu,
Sluga din mine vrea puţin Dumnezeu
Care, iată, a pus la un loc drept ortaci,
Într-o lume străină, şi bogaţi, şi săraci!

…sunt atentă, omul avut mă priveşte;
Simte că sunt cârcotaş de poveste,
Îi admir bogăţia şi-o atribui, mă jur,
Mie! Mă visez proprietar şi devin aur pur!

Stau ce stau şi mă satur de-atâta privit,
Plictiseală curată, să admir acest mit;
Redevin săracul cu o coasă de stânga,
Şi cu cucul pe umăr, tai prin iarbă o dungă!
Sunt convinsă că mai fiecare sat are în zona sa cea mai frumoasă, pe lângă     un râu mai mult sau mai puţin limpede pe lângă o pajişte frumoasă cu gâşte, vaci libere, cai fără stăpâni, şi copii la scăldat, câteva gospodării boiereşti ridicate spre mirarea lumii într-un timp record după toate regulile celor cu bani mulţi, făloase şi ascunse după garduri prin care nici aerul nu intră, indiferent de crizele economice declanşate în fiecare an în România. Boierii, unii de-adevăratelea, întorşi de peste mări şi ţări, reintrând, fără putinţă de tăgadă, în posesia averilor ridicate pe sute de hectare în veacurile trecute, prin muncă cinstită, căci altfel cum se clădesc marile proprietăţi, (mă uit la mine, de peste 30 de ani trag cinstit de o muncă plătită cumva, tot cinstit, şi abia de am liniştea de a nu muri de foame, ne cum o asemenea adunare de bunuri care să mă recomande boier), şi care îşi recâştigă locul şi singurătatea în lumea ruralului secolului acesta. Mai sunt şi boieri mai noi, grăbiţi să arate ca cei vechi, aşa de tare încât îi vezi imediat, după imagine şi comportament că de fapt sunt doar copii jalnice ale propriilor imagini despre boierie. Şi la unii, şi la alţii, ţăranul autohton, cel care nu a reuşit să adune toată viaţa lui o bucăţică din averea lumii, munceşte, şi el, după regulile lui cu scopul de a reuşi în fiecare zi să rezolve grija zilei de mâine.
Satul îşi trăieşte istoria mai departe, bogatul crede că deţine puterea în mica societatea în care adevărurile despre cum se obţine o asemenea ordine în univers se află la ţăranul ce-l ajută să învârtă roata timpului; ţăranul sărac crede că fără  muncă nu există pâine şi se foloseşte de boier ca să şi-o producă. Amândoi sfârşesc până la urmă la marginea satului, unul lângă altul în cimitir, acolo unde ajung fără să stăpânească nimic, cel mult, un mormânt mai acătări pentru boier, ce, atenţie, nu va putea să mai tocmească pe nimeni să-i cureţe de buruieni imaginea ascunsă a măreţiei de altădată nici s-o lumineze cu o lumânare. Boieria şi sărăcia sunt încă inegalele participante la desfăşurarea vieţii la ţară, în România secolului XXI. Nouă sau veche, boieria nu mai reprezintă o categorie socială; ea doar lasă să se vadă o stare de fapt instituită în numele banului. Şi-atât!