Viata de arbitru in fusta

Joi, 1 Decembrie 2011 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | 3 Comentarii |

•    Ramona Bălteanu este mândră de ceea ce face deşi recunoaşte că pentru o fată nu e uşor cu 22 de fotbalişti în teren

Tânăra Ramona Bălteanu, fiica fostului fotbalist, Costică Bălteanu, are o pasiune mai puţin obişnuită în România, este arbitru. Recunoaşte că nu îi este tocmai uşor să conducă pe teren 22 de bărbaţi, povesteşte câteva întâmplări amuzante din cariera sa şi spune că are ambiţia să urce cât mai sus în ierarhie, în acest moment arbitrând ân Liga a III-a a fotbalului românesc. În plus, Ramona este şi jurnalist şi crede că ambele profesii se completează de minune.
“Tata nu a fost de acord, acum e mândru de mine”
Ramona Bălteanu s-a născut pe 4 martie 1987 în oraşul Băbeni. A absolvit liceul la Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari”, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalistică de la Sibiu şi are un master în jurnalism tematic. “De mică mi-a plăcut fotbalul, mă uitam la toate meciurile şi înţelegeam tot. Mi-ar fi plăcut să joc fotbal, dar nu am avut posibilitate la momentul respectiv, Vâlcea neavând echipă de fotbal feminin. Am tot întrebat unde mă pot duce dar nu am găsit o echipă de fete. Îmi plăcea să merg cu tatăl meu la meciuri, el a jucat fotbal. A fost şi arbitru şi actualmente este observator. Am dorit să rămân aproape de fenomen, să fac ceva legat de fotbal şi aşa am decis sa fac şcoala de arbitri. Am absolvit-o în 2005, profesor mi-a fost Adrian Comănescu, de la care am avut multe de învăţat. Tatăl meu nu a fost de acord cu dorinţa mea, îmi tot spunea că e o treabă pentru bărbaţi,  că aşa e făcut fotbalul. Nici nu i-am spus că m-am înscris la cursuri. I-am spus abia apoi, după ce am luat diploma. Atunci s-a cam supărat, cum se mândreşte cu mine. Pasiunea am moştenit-o fără doar şi poate de la el. Tatăl meu vine destul de rar la meciuri, în schimb a fost alături de mine la prima mea partidă. Iubit nu am, nu ştiu cum ar reacţiona. Important e că îmi place ceea ce fac, ar trebui să îi placă şi lui, să fie de acord . Mai am un frate dar el nici nu calcă pe la meciuri, zice că acolo se merge să se înjure.”

Înjurată de la primul meci, chiar de ziua ei

Ramona îşi aminteşte şi primul meci pe care l-a arbitrat. Nici nu putea să-l uite, din moment ce el s-a jucat la Frânceşti, localitate renumită pentru spectatorii năbădăioşi: “Primul meci l-am avut la divizia ,,Onoare”, jucau echipele din Frânceşti şi Malaia. Oaspeţii s-au impus cu 3-2. Se anunţa un meci uşor, aşa îmi spunea toată lumea, să nu îmi fac griji. A fost pe 4 martie 2005, chiar de ziua mea, îmi amintesc că ningea de rupea. Am fost înjurată, am auzit tot felul de replici, aşa cum se obişnuieşte pe la meciurile de la Frânceşti, m-am speriat puţin dar totul a ieşit cu bine până la urmă.”

Invitată la cafea de fotbaliştii de pe teren

Arbitrul din Băbeni a avut parte de replici diverse în postura de arbitru, a fost trimisă la cratiţă dar şi invitată în oraş de fotbalişti sau spectatori: “Replicile la adresa mea sunt uneori dure, de multe ori amuzante. Pe unele nu pot să le reproduc pentru că sunt de-a dreptul  ieşite din comun. Fotbaliştii şi spectatorii mă mai trimit la cratită, sau pe baraj. Primesc şi complimente, propuneri de ieşit la cafea, la suc şi chiar prăjituri, lucruri care pe mine mă amuză. Sunt arbitru de liga a 3-a de trei ani şi îmi doresc să ajung mai sus, deşi ştiu că este dificil. Nu m-am gândit niciodată să renunţ, pentru că după o anumită perioadă îţi intră în sânge şi cred că mi-ar fi foarte greu să stau departe de fenomen. Cel mai greu meci din toată cariera mea de arbitru a fost în acest campionat, într-un meci de cupă dintre Tomşani şi Hidroelectra. Gazdele au condus, oaspeţii au egalatdupă o fază desfăşurată pe partea mea la care gazdele au cerut ofsside. Din momentul acela nu am mai putut arbitra, au intrat spectatorii pe teren, m-au înjurat, a fost destul de dificil. Din fericire nu am avut probleme să fiu lovită pe teren. ”
Îl admiră pe Cristi Balaj
Arbitru preferat al Ramonei este băimăreanul Cristi Balaj:  “Are o manieră de a arbitra care nu enervează, uneori nici nu se vede pe teren, pentru că asta trebuie să facă un arbitru, să nu se facă simţit pe teren, dar să fie acolo, lângă fază. Nimeni nu vine la stadion să vadă arbitrii, dar ei sunt întotdeauna în centrul  atenţiei. Pentru mine cel mai frumos meci, cea mai frumoasa amintire a fost de la un meci de la Cluj, de divizia C, unde am arbitrat cu Cristi Balaj, el fiind ca şi mine la acel meci arbitru asistent. A existat o etapă la momentul respectiv când toţi centralii FIFA şi cei din Liga 1 au arbitrat la liga a 3-a la linie. Iar eu am avut norocul să pic în brigadă cu Cristi Balaj, favoritul meu.”
De la arbitraj la jurnalism

Mai nou, Ramona Bălteanu a început să profeseze ca jurnalist şi crede că i se potriveşte. “Sunt nouă în presă, nu am profesat până acum. Am lucrat puţin timp la o televiziune de la Sibiu, pentru a-mi face practica. În momentul în care am absolvit facultatea eram arbitru şi nu m-am gândit niciodată să aleg între arbitraj şi presă. Cred că pot să le îmbin foarte bine. Nu scriu despre sport, aşa că nu văd nici un impediment să continui pe ambele planuri”, mărturiseşte Ramona.

Trimite acest articol