Povestea strigoiului din Otesani

Joi, 19 August 2010 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | Nici un comentariu |

•    Locuitorii comunei vâlcene îşi amintesc şi acum de Ioana Bărbulescu, femeia care şi-a terorizat familia timp de o săptămână după înmormântare

În anul 1982, în Comuna Oteşani a Judeţului Vâlcea se întâmpla un fenomen paranormal despre care se vorbeşte şi acum. La aproape fiecare înmormântare oamenii îşi amintesc de Ioana Bărbulescu care s-a transformat în strigoi şi şi-a bântuit familia timp de opt zile. De atunci nimic asemănător nu s-a mai întâmplat, dar locuitorii comunei se tem de fiecare dată şi îşi fac semnul crucii cu speranţa că nu vor avea parte de păţania familiei Bărbulescu.

Fiul Ioanei Bărbulescu nu vrea să-şi amintească povestea din 1982 şi spune că soţia sa ştie mai multe, „are memoria mai bună”. Maria Bărbulescu a ajuns la 67 de ani şi îşi aminteşte în amănunt tot ce s-a întâmplat acum 28 de ani. „Soacra mea a fost un o femeie deosebită. A muncit mult la viaţa ei, nu a supărat pe nimeni, nu a duşmănit pe nimeni. M-am înţeles cu ea de minune, nu ne-am certat cum se mai întâmplă între soacră şi noră. A murit de bătrâneţe, pe la 84 de ani. Nu o dureau decât picioarele, eu aşa îmi amintesc. Auzisem şi eu că s-a născut cu o tichie pe cap, un semn din acela. Pe la noi se spune că persoanele cu tichie se transformă în strigoi după moarte. Am uitat, însă, la înmormântare, nici prin cap nu mi-a dat ce avea să se întâmple la casa noastră”, îşi începe istorioara Ioana Bărbulescu.

„Uşa de la biserică s-a blocat singură”

Nora Ioanei spune că semnele au fost destule, dar nu le-a luat în seamă: „Ca orice român, am făcut o înmormântare ca pe la noi, cu toate obiceiurile. Când ne-am dus cu coşciugul spre biserică a apărut un semn de la Dumnezeu. S-a blocat uşa bisericii fără să-i facă cineva ceva. S-a închis şi oamenii au reuşit să o deschidă cu răngile, dar după mult timp. Nu am mai putut să o băgăm în biserică pe soacră. A fost un semn, aşa cred, dar nu l-am băgat în seamă. Dacă îmi dădeam seama de atunci poate reuşeam să-mi scap cumva familia de calvarul care a început. Înmormântarea a fost obişnuită şi i-am făcut pomana, tot ce trebuia”.

„Pe fiecare seară venea în casă şi ne bântuia”

În chiar prima seară de după înmormântare, pentru familia Bărbulescu a început un adevărat calvar. „A fost ceva greu de descris. Nici nu am apucat să adormim şi în casă s-au auzit zgomote din cele mai ciudate. Obiectele se mişcau şi parcă în casă intra o herghelie de cai. Aşa se auzea, tropăit permanent. Am aprins lumânări, ne-am rugat, am făcut ce am ştiut mai bine. Nu s-a terminat calvarul. Zgomotele şi fenomenele ciudate se terminau numai după ce răsărea soarele. Şi tot aşa au continuat timp de o săptămână. Uşile se deschideau singure şi cel mai afectat era copilul nostru care ne spunea că simte cum cineva se urcă pe cearceaf. Toţi am văzut aceste fenomene, chiar şi vecinii, nu se poate spune că ni s-a părut. Era clar că aveam parte de un strigoi… Eram disperaţi, nu am dormit deloc în şapte nopţi. Ţin minte că mama mea care a văzut şi ea ce şi cum, mi-a spus să plecăm din casă, să ne mutăm la ea. Normal că nu am acceptat, cum să plec din casă? Am decis să luptăm”, ne spune femeia.

„Soacra era întoarsă, i s-a înfipt un ţăruş în inimă”

Familia Bărbulescu a decis să aplice tactica despre care auziseră de la cei bătrâni: să-i înfigă un ţăruş în inimă soacrei. „Am întrebat în stânga şi-n dreapta. Nu mai ştiam ce să facem, mai ales că al nostru copil se schimba pe zi ce trecea. Era din ce în ce mai trist. Cineva ne-a spus că dacă se vor împlini nouă zile de la înmormântare atunci soacra mea va veni şi va lua pe cineva din familie. Ne-am speriat tare şi în a opta noapte ne-am dus la cimitir… Am luat un armăsar cu noi, am luat tămâie de la o mânăstire, nu am anunţat pe nimeni. Se spune că dacă armăsarul trece peste mormânt nu este acolo un strigoi. Dacă nu vrea să treacă e… A trecut şi soţul meu a zis să o lăsăm baltă, să mergem acasă. Nu am fost de acord. I-am spus să continuăm să săpăm, să ne uităm în sicriu şi dacă soacra arată ca orice om care a murit, plecăm. Am fost doar eu, soţul şi doi băieţi care ne-au ajutat. Din pământ ieşeau scântei, ca de la jar. Ne-am speriat tare, dar am continuat. S-a ajuns la sicriu, capacul a fost dat la o parte şi am văzut-o pe soacră… Era întoarsă într-o parte, spre nord, nu mai era întinsă pe spate. Nu ştiu cum de nu am făcut ceva la inimă. Am continuat să facem ce ştiam de la bunici. I s-a înfipt un ţăruş în inimă. În acel moment s-a auzit un oftat. Am îngropat-o la loc şi ne-am dus acasă. Din acel moment nu s-a mai întâmplat nimic. Am scăpat de calvar”, mărturiseşte femeia despre acea noapte.

La un pas să facă puşcărie

Problemele nu s-au terminat, însă, în totalitate pentru membrii familiei Bărbulescu: „Povestea ne-a şocat pe toţi, şi pe acei băieţi care ne-au ajutat în acea noapte de coşmar. Nu au putut să ţină secretul, au povestit la alţii, a ştiut toată comuna în scurt timp. A auzit şi poliţistul din comună şi ne-a reclamat. Am stat prin tribunale mult timp. Am fost la un pas de a face puşcărie ani buni.
Nu-mi păsa, ştiu că mă gândeam că mi-am salvat familia, merita orice sacrificiu. Am scăpat doar cu o amendă. Am dat 75.000 de lei. Ştiu că puteai cumpăra cu acei bani o maşină. Noroc că mi-a dat o rudă, noi nici nu visam la atât de mulţi bani”.

Ce spune tradiţia

Potrivit tradiţiei populare, strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap, o cămaşă pe corp sau o căciuliţă pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine şi-i pune pe cap o chitie roşie, precum a sa. Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie îndepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage şi o înghite, transformându-se. Se zice că strigoiul este chel în creştetul capului. El nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr. Copiii care mor nebotezaţi, morţii care în timpul vieţii au făcut multe rele, au fost vrăjmaşi, cei care mor de o moarte “grabnică”(spânzuraţi, înecaţi, împuşcaţi…); bolnavii care în timpul convalescenţei rămân nesupravegheaţi şi trec peste ei o pisică sau morţii nepăziţi peste care au trecut pisici, câini, găini sau orice altă pasăre sau şoareci. De aceea este datina de a păzi mortul când este în casă. Exista strigoi vii şi strigoi morţi. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi încep să danseze sau să facă tot felul de răutăţi. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei. Strigoii iau laptele de la vaci, iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină şi aduc moartea printre oameni şi printre vite. De Sf. Gheorghe, flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor, dar şi pentru a nu se transforma in aceste făpturi. Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi şi i se citeşte rânduiala de către preoţi (care de multe ori nu are nici o putere) şi i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi a nu putea ieşi pentru a face răutăţi.