Povestea serelor de la Fartatesti

Joi, 3 Februarie 2011 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | 3 Comentarii |

•    Gabriela şi Ion Florea au pus pe picioare o afacere cu sere la Fârtăţeşti cu banii câştigaţi în străinătate

O familie din Comuna Fârtăţeşti dă un adevărat exemplu de viaţă. Gabriela are 31 de ani, Ion Florea 35, ambii au muncit ani buni în Ungaria şi cu banii câştigaţi şi-au deschis propria afacere acasă, la Vâlcea. Au acum sere dotate modern, muncesc de dimineaţa până seara, dar nu se plâng. În ciuda greutăţilor sunt decişi să meargă mai departe, prin propriile forţe şi să-i ofere băieţelului de şase ani pe care-l au un viitor frumos.

Aventura ungară

Primul a plecat în Ungaria Ion Florea. După câţiva ani l-a urmat şi soţia, Gabriela, care avea numai 17 ani. Amândoi au muncit cât ţinea ziua de lungă şi au strâns ban pe ban, cu gândul că într-o zi se vor întoarce acasă bogaţi. “Soţul a plecat pur şi simplu, şi-a dat seama că aici i-ar fi fost greu să ne facem un viitor. A umblat din poartă-n poartă prin Ungaria şi a găsit de lucru. Vă daţi seama cât de greu i-a fost. La 17 ani am plecat şi eu. Făcusem şi eu zece clase darn u am mai continuat, am plecat la muncă. Am muncit amândoi în agricultură, la un ungur care avea sere. A pornit cu câteva şi acum are peste o sută. Majoritatea au fost făcute de soţul meu. Nu am câştigat o avere, să nu vă gândiţi la asta. Am câştigat cât am câştigat dar am ştiut să ţinem de bani. Am văzut pe acolo şi bune şi rele. Am prins şi experienţă şi asta ne-a ajutat mult. Nu am păcălit niciodată. Am făcut treabă bună, ungurului i-a părut foarte rău când am plecat. Era şi normal, şi-a dat seama în atâţia ani că suntem oameni pricepuţi şi de încredere. Vă rog să mă credeţi, niciodată nu am luat nici măcar o roşie sau o păstaie de fasole Şi acum ţinem legătura cu acel patron, ne mai sfătuim, îi mai cerem părerea, ne mai cere părerea. Eu ştiu ungureşte bine, vă daţi seama că am învăţat în 13 ani de stat pe acolo”, spune Gabriela care la 31 de ani are deja o experienţă de viaţă de invidiat.

Nero, amintirea cu blană din Ungaria

“Agricultura din Ungaria se face mai mecanizat ca la noi. Se foloseau şi destule chimicale, acum nu ştiu să spun cât de naturale erau produsele care ieşeau din acele sere. Noi ne făceam munca, la 4 dimineaţa eram în picioare, de noi depindea în mare parte ca lucrurile să meargă bine”, concluzionează Gabriela, în timp ce îl mângâie pe Nero, unul din dulăii care îşi au cuştile la intrarea din serele de la Fârtăţeşti: “Pe Nero l-am crescut de mic, în Ungaria. Când am plecat l-am luat cu noi. Nu m-a putut lăsa inima să-l las acolo. O mai avem şi pe Stela, ciobănesc, am dat mulţi bani pe o pereche. Din ziar i-am găsit, ne-au costat o căruţă de bani şi masculul a şi murit. Ei păzesc serele noaptea. Ne mai fură din ele dar nu cantităţi care să se simtă, să se vadă. Le-am şi spus la oamenii de pe aici că nu măp supăr dacă vin la mine şi îmi mai cer una, alta, e pomană până la urmă“.

“E muncă multă, dar îmi place ceea ce fac“

Gabriela a avut ideea de a pleca din Ungaria şi de a deschide o afacere acasă, la Fârtăţeşti: “I-am spus bărbatului, în Ungaria, că ar fi cazul să ne întoarcem acasă, că stătuserăm destul printre străini. Tot eu m-am gândit să ne deschidem şi noi sere aici, acasă. Am pornit de la nimic. Am cumpărat pământul pe care sunt serele. Uşor, uşor, am făcut totul. Soţul a mai rămas o perioadă în Ungaria şi de un an s-a întors şi el definitiv. Nu mai puteam singură şi cu munca şi cu copilul. Nu era nimic pe pământ, vă daţi seama. Am betonat, am construit primele două sere, am muncit pe brânci. Şi acum muncim, şi acum la patru dimineaţa suntem în picioare şi mergem în sere. Altfel nu ai cum să faci treabă. Important este că îmi place ceea ce fac. Îmi e drag de munca mea. Sinceră să fiu, acum îmi pare puţin rău că am făcut o aşa investiţie, poate era mai bine să ţinem banii la ciorap şi să trăim liniştiţi. Statul nun e-a ajutat cu nimic, nu am luat subvenţii, nu am luat credite preferenţiale, tot ce am făcut a fost cu puterile noastre. Oricum, nu ne lăsăm. Până la urmă tot ne vom scoate investiţia, poate se vor mai şi schimba lucrurile în bine.“ Serele familiei Florea sunt moderne, au sistem de irigat, au centrală de încălzire şi sunt acoperite cu folie specială adusă din străinătate. Şi peste tot domneşte o curăţenie impecabilă, mai că îţi vine greu să intri încălţat în ele.

“Nu folosesc chimicale nici pentru toţi banii din lume“

Gabriela Florea garantează pentru calitatea produselor care ies din serele de la Fârtăţeşti: “Nu folosim chimicale nici pentru toţi banii din lume. Păi eu cum pot să le dau legume la vecini şi rude ştiind că am băgat cine ştie ce în ele. Mai bine câştig mai puţin dar dorm liniştită în pat. Ţin minte că s-a întâmplat să vină un domn pe aici şi s-a uitat la legume. M-a întrebat cu ce le stimulez, cu ce chimicale. I-am spus cum vă spun şi acum că nu folosim nimic. Nu m-a crezut, a zis că nu se poate face afacere aşa. Era cald, ţin minte şi acum. Pe alee pe aici venea fiul nostru, cu un castravete în mână. Mânca din el cu poftă, nici măcar nu-l spălase. A fost dovada cea mai bună pentru client. I-am spus, uite domnule, e copilul meu, dacă băgam ceva chimicale credeţi că îmi lăsam copilul să mănânce, ce eram nebună. Cumpără diversă lume de la noi. Comercianţi, vecini, oameni care trec pe aici şi văd serele. Nimeni nu s-a plâns de calitatea produselor.“
Chiar dacă e mândră de afacerea de familie şi este decisă să muncească în continuare pentru a o face şi mai profitabilă, Gabriela recunoaşte că îşi va sfătui copilul să nu-i urmeze calea: “Pe copil o să-l sfătuiesc să înveţe mult, să se ţină de carte. Să facă un liceu, o facultate, să îşi găsească apoi un serviciu bun. Noi pentru el muncim, el nu va trebui să treacă prin ce am trecut noi. Nu va fi nevoit să stea atâţia ani printre străini pentru a-şi face un viitor“, ne mărturiseşte femeia.

Trimite acest articol