Medicul Ahmad, exemplu de profesionalism

Joi, 12 August 2010 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | Un comentariu |

Iordanianul este în România din 1984, îi plac sărmăluţele şi tradiţiile din Oltenia şi spune că este pe jumătate român

Ahmad Al Okoup este o adevărată personalitate a Oraşului Bălceşti. Doctor specialist ORL, Ahmad s-a născut în Iordania, acum 46 de ani, din anul 1991 profesează în România şi din anul 2005 lucrează la spitalul din oraşul lui Mitică Dragomir. ”Este un profesionist desăvârşit, face lucrurile aşa cum trebuie. Toţi suntem mulţumiţi de el, este o persoană cu un caracter deosebit”, spune managerul spitalului, Gabi Popescu. Se simte român pe jumătate dar nu ştie dacă până la urmă se va întoarce în ţara natală, mai ales că este căsătorit cu o româncă, profesoară de fizică. Calm ca un ardelean, iordanianul nu supără niciodată pe nimeni nu îi place să iasă în evidenţă. Locuieşte la Drăgăşani alături de soţie şi de cei doi copii pe care-i au împreună şi a adoptat deja multe din obiceiurile româneşti.

Născut în comuna care a dat patru miniştrii şi un premier

Ahmad este mândru de localitatea în care s-a născut, dar unde nu a mai apucat să meargă de mai bine de şapte ani. „M-am născut şi am copilărit la ţară, într-o localitate celebră în Iordania: oraşul Irbid, Comuna El-Sarth. O localitate mică, dar care a dat mulţi oameni mari. De aici au plecat patru miniştri şi un premier, plus doctori, profesori. Copilăria mea a fost obişnuită, cum e şi aici pe la ţară. Jucam mult fotbal, îi ajutam pe părinţi la treburi. De fapt de la 14 ani în colo pe mine au picat majoritatea treburilor pentru că tatăl meu era mai mereu plecat în străinătate iar fratele cel mare în Siria. Eu am fost ajutorul mamei. Ahmad fugi colo, Ahmad fugi şi dincolo, aşa a fost. Am uitat să vă spun, regiunea din care vin eu este asemănătoare cu Oltenia dintr-un punct de vedere, adică despre noi sunt multe bancuri în Iordania. Din anul 1984 până în 1990 am făcut facultatea la Craiova. Acolo mi-am cunoscut şi actuala soţie cu care am doi copii, unul student la stomatologie la Timişoara, celălalt mai mic, în clasa a IX-a”. mărturiseşte medicul.

”Soţia nu a rezistat în Iordania”

Doctorul din Bălceşti şi-ar fi dorit să se întoarcă acasă alături de soţie, dar planul său a eşuat: ”Noi aşa am plănuit. Să ne mergem în Iordania şi acolo să ne stabilim. Eu m-am întors, am aranjat lucrurile. Revoluţia m-a prins acasă, acolo am urmărit toate evenimentele şi mă bucuram foarte tare că Ceauşescu pică. Mă gândeam că îmi va fi mult mai uşor să-mi aduc în ţară şi soţia, că nu vor mai fi formalităţile aşa de dificile. Aşa a şi fost, a venit la mine, dar nu am rezistat mult. Sunt diferenţe destul de mari, şi la religie şi la mod de viaţă. Poate că până la urmă se acomoda cu totul, dar nu a putut suporta gândul că nu va putea profesa acolo. Era şi greu, ar fi trebuit în primul rând să înveţe limba la perfecţie. Ne-am întors, nu am avut ce face. Eu recunosc, mi-ar fi plăcut să mă stabilesc acasă, dar nici aici nu mă plâng. Românii sunt prietenoşi, nu sunt rasişti, România este frumoasă, din multe puncte de vedere îmi aminteşte de ţara mea.”

”Eram de gardă când a murit mama mea”

Doctorul din Bălceşti nu a mai fost acasă de şapte ani şi nu a putut ajunge nici măcar la înmormântarea mamei sale. ”Nu am mai fost de şapte ani. Normal că îmi este dor, e ţara mea. Mereu am zis că mă duc şi am amânat an de an. Îmi trebuie cel puţin 2-3 săptămâni pentru a mă duce şi mereu nu am avut timp. Nici anul acesta nu voi ajunge, probabil voi merge anul viitor. Băiatul cel mic nu a fost niciodată, pe cel mare am apucat să-l duc. Nici unul nu vorbeşte limba arabă. Abia acum, când sunt mari, mă roagă să-i învăţ una, alta. Băiatul cel mare care este student la Timişoara a intrat în contact cu mulţi arabi pe acolo. A mai învăţat cuvinte în arabă, îi place şi muzica noastră. Ştiţi cum se spune, sângele apă nu se face. Eu mai am în Iordania şapte fraţi, vorbesc cu ei la telefon şi pe internet. Ştiu despre fiecare ce face. Îmi trăieşte şi tatăl, şi cu el vorbesc. Mama a murit acum câţiva ani. Eram de gardă la spital, colegul era în concediu. Nu am putut pleca din România timp de două săptămâni, apoi m-am gândit că nu mai are rost să merg. Am plâns-o pe mama de aici, de la mii de kilometri distanţă de Iordania. Aşa a vrut destinul, eu să fiu aici, să trăiesc în România. V-am spus, îmi place şi obiceiurile şi mâncărurile tradiţionale româneşti. Îmi plac la nebunie sarmalele şi musacaua, cu carne de vită, noi nu mâncăm porc. Pe jumătate mă consider român”, spune doctorul din Bălceşti.

”Ramadanul este sfânt pentru noi”

De câteva zile a început Postul Ramadanului, iar Ahmad este decis să încerce să respecte cu stricteţe regulile religioase: ”Timp de 30 de zile religia noastră spune că de la răsărit şi până la apusul soarelui nu trebuie mâncat nimic, nu trebuie băut nimic, nu trebuie fumat. Şi din punct de vedere medical este bine, organismul se purifică. O să încerc să ţin tot postul dar n,u pot spune că voi şi reuşi, ar însemna să-l mint. Pentru mine este dificil pentru că sunt fumător, cu ţigările îmi este cel mai greu. Oricum, religia este diferită la noi faţă de România. Aici oamenii se duc la biserică şi se apropie mai mult de Dumnezeu după o anumită vârstă. La noi până la 10 ani copiii nu sunt obligaţi cu nimic din punct de vedere al religiei. Se uită doar la cei mari şi observă ce şi cum. După 10 ani părinţii au dreptul să-i oblige pe copii să respecte canoanele religioase în cazul în care nu vor.”

”Aici e familia mea”

Ahmad nu ştie ce-i va rezerva viitorul, dar crede că  cele mai mari şanse sunt să rămână în România până la sfârşitul vieţii. ”Acum aici e familia mea, aici am totul. Mi-am făcut mulţi prieteni, chiar şi aici la spital lucrează un medic arab, din Liban. Suntem prieteni, vorbim mult. Voi mai merge şi în Iordania, dar în vizită, acum casa mea este aici. Aşa a vrut destinul, eu mă conformez. Aştept să am şi nepoţei, aştept să văd ce-mi va mai rezerva viaţa”, concluzionează medicul.