Artistul care da viata lemnului cu ajutorul unui briceag

Joi, 8 Decembrie 2011 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | Nici un comentariu |

• Alexandru Dogaru şi-a transformat locuinţa într-o adevărată expoziţie

Când intri în casa lui Alexandru Dogaru din Oraşul Olăneşti te simţi ca într-o expoziţie. În fiecare cameră, în fiecare loc liber se găseşte câte un obiect artizanal din lemn. Chipuri cioplite, animale, păsări, rame de tablouri cu forme din cele mai ciudate şi interesante, chiar şi o hartă a României, toate au prins contur după ce au fost modelate de artistul popular vâlcean. Sunt câteva sute şi fiecare are o poveste a sa, multe dintre ele au şi nume. „Uitaţi, aici e mantaua lui Miron Cozma, aici este un atlet, am si solişti de muzică populară”, spune Alexandru.

„Am început totul din joacă”

Alexandru Dogaru, care s-a născut acum 67 de ani, spune că a început să sculpteze în lemn mai mult din joacă: „Eu sunt de loc din Drăgăneşti-Olt. Am ajuns aici în a966, m-a furat nevasta. Lucram la CFR Craiova, abia mă eliberasem din armată. Mi-a plăcut şi Olăneştiu, şi Vâlcea în general, am ştiu că nu voi mai pleca. Am fost zidar de meserie dar având aici şi nişte pământ, m-am gândit să fac o căbănuţă cu o cameră, două, să avem unde să stăm când muncim pământul. Asta era undeva imediat după revoluţie. Ei, muncind acolo la căbănuţă m-am apucat să mă joc cu lemnul care nu mai era de folosit. Şi am început să cioplesc, cu un briceag. Şi a ieşit un fel de statuetă. Cei din familie, când au văzut obiectul m-au întrebat cine mi l-a dat. Le-am spus că eu îl făcusem. Şi aşa am început. Cum mă duceam pe fiecare zi şi cum pădurea este aproape, practic pică pe noi, am început să fac câte ceva pe fiecare zi. Mi-a plăcut, mă simţeam în largul meu, chiar dacă nun am studiat în acest domeniu. Soţia, Dumnezeu să o ierte, şi copiii mei m-au încurajat, mi-au spus să nu arunc pe foc obiectele, să le ţin şi să expun prin casă. Le-am ascultat sfatul şi uite acum am multe obiecte făcute de mâinile mele, nici nu ştiu câte sunt, nu le-am numărat.”

Doar cu briceagul şi o daltă

Artistul popular din Olăneşti nu foloseşte unelte costisitoare: „Nu mi-am cumpărat cine ştie ce unelte, sculptatul, de fapt cioplitul în lemn este pentru mine o pasiune, nu o afacere. Când modelez o bucată de lemn mă simt în largul meu. Folosesc doar un briceag bine ascuţit şi, când e cazul, o daltă. La o statuetă modelez cam două zile, sunt multe detalii care trebuie făcute şi vă daţi seama, nu e tocmai uşor. La un obiect mai mare lucrez mai mult timp, am şi ornamente la care am lucrat două sau trei săptămâni. Depinde şi de dispoziţia pe care o am, de mai mulţi factori. Eu lucrez cel mai mult în fag , este uşor de modelat, este moale. Mai am obiecte făcute din cireş, din mai multe materiale dar îmi este mai greu. Materia primă o iau din pădure, numai eu ştiu cât sap pentru o rădăcină care mi se pare interesant. Mai iau şi din ce nu le trebuie la oameni. De inspirat mă inspir numai din imaginaţie. Nu am modele, nu folosesc poze, nu mă uit pe internet sau mai ştiu eu pe unde. Adevărul este că din momentul în care văd o bucată de lemn îmi dau seama imediat în ce o pot transforma. Lemnul vorbeşte cu mine. Ţin la tot ce am creat până acum dar pot spune că harta României, pe care am făcut-o dintr-o singură bucată şi un atlet de dimensiuni mari îmi sunt cele mai dragi. Am şi un obiect pe care l-am denumit „mantaua lui Cozma”, din momentul în care am văzut lemnul respectiv m-am gândit că asta va fi.”

„Visul meu este să-mi pot expune creaţiile”

Alexandru Dogaru îşi doreşte ca obiectele pe care le-a creat din bucăţi de lemn care nu mai trebuiau nimănui, să fie expuse şi oamenii să se poată bucura de ele: „Am mai expus obiectele şi aici în staţiune, pe aleea care duce la izvoare. Oamenilor le-a plăcut, s-au uitat la ele, le-au fotografiat, m-au felicitat. Am şi vândut câteva dintre ele dar turiştii care vin la Olăneşti, mai ales în ultima perioadă, sunt bătrâni la tratament, nu au bani pentru cadouri, vin şi ei să se simtă bine o săptămână două şi să îşi rezolve problemele medicale. Când e frumos afară le scot în curte pe aproape toate, tot aşa le expun şi turiştii se bucură de ele, se strâng la poartă şi se uită la ele. Dar v-am mai spus, eu nu vreau să fac din pasiunea mea o afacere. Mi-ar plăceam să le pot expune într-o expoziţie adevărată, fie aici la Olăneşti, fie la Râmnicu Vâlcea. De unul singur nu am cum, nu am banii necesari pentru a închiria un spaţiu, nici pentru a transporta obiectele. Sunt un simplu pensionar. Am o fată în Italia, stabilită acolo. Mi-a spus că acolo pot face o avere cu ce am realizat. Dar cine să le ducă în Italia şi nici nu cred că mi-ar da voie la vamă să trec cu ele. Ar trebui ambalate, ar trebui etichetate şi de aici alte cheltuieli.” Meşterul de la Olăneşti are şi o mâhnire, nu are pe cine să înveţe arta cioplitului: „Chiar nu am cui. Normal că mi-ar plăcea să-i învăţ pe copii dar nu-i interesează. Toţi visează acum bani. Trec pe la poartă, se uită, nici măcar unul dintre tineri nu este interesat să vadă ce şi cum.”