Albinaritul - o afacere de familie profitabila

Joi, 20 August 2009 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | 7 Comentarii |

Familia Băiaşu din Comuna Pesceana a descoperit tainele apiculturii de numai trei ani dar a reuşit să facă din această îndeletnicire o adevărată artă şi o afacere profitabilă. “Sincer să fiu, nu credeam că o să mă apuc vreodată de creşterea albinelor. Mai vedeam pe alţii care aveau stupi dar nu mă atrăgeau, nu mă duceam să văd ce fac, cum fac. Acum trei ani şi ceva, a venit la mine fiul cel mare, Tavi şi mi-a spus că ar fi bine să ne apucăm şi noi de apicultură. Socrul lui avea stupi şi mi-a explicat cum stă treaba. Cam cum se înmulţesc, cum se extrăgea mierea, unde se duc albinele în timpul anului. Am zis să încercum şi noi. Am citit câte ceva despre apicultură, am mai întrebat prietenii dar cel mai mult am învăţat singur. Acum avemm 250 de stupi, două maşini “rabă” şi un pavilion pe care le folosesc numai pentru mica noastră afacere.”

“Stupul este o familie în miniatură ”

Băiaşu este fascinatde modul în care albinele îşi desfăşoară activitatea într-o familie : “Albinele au o ierarhie socială bine stabilită în familia din care fac parte, organizarea lor fiind admirată şi studiată de specialişti. Este ca o familie umană în miniatură. O familie cu mult mai bine organizată decât suntem noi, oamenii. Cea mai importanta albină este matca, după care un rol important îl au albinele lucrătoare, iar in cele din urmă trântorii. Este impresionantă familia de albine, miracolul constă în faptul că există o multitudine de indivizi care funcţionează ca o unitate. Fiecare albină ştie ce are de făcut, nimeni nu încalcă regulile. Dacă ar fi aşa şi în societatea noastră ce bine ar mai fi. Tot ca o unitate acţionează albinele în cazul în care sunt atacate sau în cazul în care sunt luate prin surprindere chiar de către apicultor. Albinele carpatine, cele pe care le cresc cei mai mulţi apicultori din Romania, sunt albine paşnice, dacă apicultorul este paşnic. Albinelor nu le plac zgomotele puternice şi mirosurile artificiale, mirosurile de parfum de crema şi nici mirosul de transpiraţie. La albine trebuie să mergi curat şi să nu te apropii de ele pe vreme de ploaie pentru ca sunt mai irascibile. Pentru a putea face lucrările necesare în stupi, primavara şi în celelălte perioade ale anului, este nevoie de un costum special şi de o afumatoare. Pentru afumătoare se foloseste putregaiul, nu trebuie să se afume tare stupul, doar câteva fumuri, care sa alerteze albinele, pentru a le ţine ocupate. Albinele îşi vor umple abdomenul cu miere pentru a-şi proteja rezerva în caz de foc şi le va fi şi mai greu să înţepe pentru că îşi vor îndoi mai greu abdomenul”, spune Ion Băiaşu.

“Totul trebuie făcut la timp”

Apicultorul vâlcean spune că pentru a reuşi nimic nu se lasă pe mâine în practicarea acestei meserii : “Albinele nu te aşteaptă. Ce trebuie făcut azi, azi trebuie finalizat. Dacă laşi pe mâine e posibil să fie prea târziu. Albinele nu au timp de pierdut, săracele trăiesc cel mult o lună. Poate nu mă credeţi dar o albină te simte inclusiv atunci când eşti nervos, atunci este riscul mai mare să fii înţepat. Oricum, satisfacţia este enormă la un apicultor. Când scoţi 10-15 kilograme din nişte rame pline te bucuri ca un copil. Mă repet, însă, totul trebuie făcut la timp, inclusiv pastorala.  Începe la o săptămână după sărbătorile pascale. În acest programul a fost stabilit încă de acum câteva luni: am fost la Măldăieni, lângă Roşiorii de Vede, la rapiţă, apoi Poiana Mare-Dolj şi la Pesceana la floare de salcâm. Am mers şi la Alexandria la cultură de koreandru, la Bolintin pentru floarea de tei, la Coslogeni-Călăraşi pentru floarea  soarelui şi în Delta Dunării la mentă. Iernatul se face acasă, la Pesceana. Una peste alta am văzut multe locuri frumoase din România graţie acestei ocupaţii. În momentul în care voi ieşi la pensie, mă voi ocupa şi mai mult de apicultură. ”

Afacere de defamilie

Ion Băiaşu se mândreşte că este ajutat în afacerea cu miere de întreagasa familie : “Mă ajută cei doi băieţi ai mei, Tavi şi Adi, merg la pastorală, la extracţie, la tot. De asemenea, ginerele Bogdan pune umărul serios la afacerea noastră de familie. De unul singur nu poţi reuşi. Chiar şi nepoţii sunt pasionaţi albine, stau pe lângă noi şi se uită. Cea mai mare mulţumire a mea ar fi ca nepoţii să practice şi ei această meserie peste câţiva ani. Eu le voi lăsa o afacere care merge pe roate. Până acum producţia de miere este mulţumitoare la salcâm, urmează cea de tei şi floarea soarelui. Nu ne îmbogăţim din vinderea mierii dar nici rău nu este. Munca ne este răsplătită. De câteva sute de milioane tot vindem într-un an”.

Albinăritul, a variantă rustică a turismului

De la soţia lui Ion Băiaşu, Maria, de fel din Laloşu-Vâlcea am aflat că: “Stupăritul este un mijloc excelent de a cunoaşte ţara. Spre exemplu, în ceea ce mă priveşte, ajunsesem aproape de 60 de ani şi nu fusesem niciodată în Delta Dunării. În urmă cu ceva timp am mers pentru prima dată în acest loc mirific, datorită stupilor! Deşi avem parte de-o muncă titanică, atât soţul, cât şi copiii mei nu se dau înapoi şi îmbină utilul cu plăcutul! Albinăritul este un mod excelent de a munci şi de a-ţi culege cu prisosinţă rodul muncii!”

Trimite acest articol