„Voji”, vlahul de la Baile-Govora

Joi, 17 Noiembrie 2011 | publicat in - Reportaj | autor - Gabi Cirjaliu | Nici un comentariu |

•  Prvulovic s-a născut în Serbia dar s-a îndrăgostit de Vâlcea • are o brutărie la Buneşti şi spune că nu va mai pleca niciodată

Vojislav Prvulovic şi-a petrecut copilăria în Serbia, în localitatea Negotin din Valea Timocului, şi-a terminat studiile în Germania şi din 1994 s-a stabilit la Băile Govora. Patronează o brutărie şi este foarte mândru de afacerea sa. Este căsătorit cu o vâlceancă get-beget, fostă handbalistă, vorbeşte cursiv sârbeşte, româneşte, nemţeşte şi ruseşte şi se consideră jumătate român, jumătate sârb. Spune că nu va mai pleca din Vâlcea până la sfârşitul vieţii, chiar dacă îi este dor de multe din obiceiurile din localitatea natală.

„Suntem un popor demn, nu naţionalist!”

„Voji” s-a născut pe 15 noiembrie 1958, în localitatea Negotin din Valea Timocului şi spune că niciodată nu a simţit tensiuni interetnice: „Ştiu că eu am şi origini româneşti, în Valea Timocului trăiesc mulţi români. În familia mea s-a vorbit, în paralel, sârbeşte şi româna veche. Tatăl meu bun a murit când eram mic apoi tatăl meu vitreg era sârb, nu ştia o boabă româneşte. Mi-a fost şi el ca un tată bun, nu am avut probleme. Eu nu am simţit niciodată tensiuni între etniile din Serbia. Gândiţi-vă că acolo trăiesc 14 naţionalităţi diferite. Dacă nu se înţelegeau, unde se putea ajunge? Eu niciodată nu am ştiut care e musulman, care e catolic, care e ortodox. M-am jucat şi m-am înţeles cu toţi. Şi acum cei mai buni prieteni ai mei sunt croaţi şi musulmani. În vechea Iugoslavie s-a trăit foarte bine şi de unde să vină tensiunile? Oamenii de rând nu s-au certat niciodată. Nouă, celor cu origini româneşti ni se spunea pe acolo vlahi. Aveam o comunitate puternică şi ne înţelegeam excelent cu toţi ceilalţi. La şcoală am învăţat şi în sârbă şi în româna veche.” Prvulovic nu crede că poporul sârb este naţionalist: „Tensiunile au fost create de americani, asta o ştie toată lumea de acolo. Au fost create artificial pentru a-i ajuta pe musulmani. Până la urmă, cel puţin în războiul din Kosova au murit mai mulţi musulmani… Se tot spune că noi, sârbii, suntem naţionalişti. Nu e adevărat, naţionalişti sunt americanii, care îşi pun steagul naţional şi pe chiloţi. Noi suntem un popor demn, suntem crescuţi în acest spirit. Sârbii au stat mult timp sub dominaţie turcească iar în momentul în care s-au eliberat era normal să îşi apere ce e al lor. În concluzie, sârbul este un om demn, blând dar nu mai puţin adevărat este că nu e bine să-l superi”.

Experienţa germană a vlahului

Voji a absolvit primele şapte clase ale şcolii primare în Valea Timocului după care a trebuit să plece în Germania, alături de familia sa. „Atunci sârbii mergeau în masă în Germania. A fost acea migraţiune a forţei de muncă. Prima a plecat mama, care era maistru croitor, apoi tata care era specialist în sudură. Bunicul meu a murit, între timp şi a trebuit să plec şi eu la ei. Nu mi-a fost nici greu, nici uşor şi m-am adaptat. În primii doi ani învăţam două ore în germană, patru ore în sârbo-croată cum îi spuneau ei. Apoi, mai multe ore în germană. Mi-am făcut mulţi prieteni şi acolo, mulţi îi am şi acum. Era o lume diferită dar noi avem capacitatea de a ne adapta, şi românii şi sârbii au această calitate. Am ajutat multă lume atunci, am chemat în Germania să muncească şi sârbi, şi croaţi şi bosniaci şi gândiţi-vă că atunci se vorbea că sunt tensiuni mari, că sârbii şi croaţi se omoară între ei”.

Raluca, marea dragoste, Govora, brutăria de la Buneşti

Vojislav Prvulovic îşi aminteşte cu exactitate conjunctura care l-a adus la Vâlcea: „E poveste interesantă. Actuala mea soţie, Raluca, juca handbal la Voinţa Râmnicu Vâlcea, era portar. Un unchi de-al meu era antrenor de handbal, la echipa locală. Bun de tot era, a dus formaţia în primul eşalon şi era lucru mare pentru un oraş de 16.000 de locuitori. Am ajutat-o, m-am îndrăgostit de ea. În anul 1992 am divorţat de fosta mea soţie, cu care am două fete mari. Pe 4 septembrie 1994 m-am mutat la Govora Băi şi de atunci nu am mai plecat. Şi nici nu o să mai plec vreodată. Merg des şi în localitatea natală, am acolo rude, prieteni. Am făcut cununia cu Raluca în Serbia, nunta la Govora după tradiţiile româneşti. Am făcut afaceri în domeniul comerţului, aveam sediul la Casa Ştiinţei. Cu vâlcenii m-am înţeles bine din prima, oltenii nu mi s-au părut şmecheri şi gata să te păcălească, aşa cum se spunea şi încă se mai spune. Mă consider acum jumătate sârb, jumătate român-oltean. Avem împreună un copil, Angelco. Joacă fotbal, este portar ca mama sa. Nu ştie mare lucru în limba sârbă, nu l-am obligat să înveţe. Până la urmă mai bine să ştie bine engleza, să se descurce oriunde în lume”. Voji este foarte mândru de afacerea pe care o are: „Am de ani buni o brutărie. Merge bine, a mers şi foarte bine. Am luat şi câteva premii, am fost şi pe primul loc la categoria firme mici de panificaţie. Îmi place ceea ce fac şi pun pasiune în tot ce fac, asta e cheia succesului.”

„Proţapul e sport naţional al sârbilor”

Vojislav Prvulovic este un adevărat specialist pentru carnea la proţap şi este solicitat să dea „lecţii” la multe chefuri: „Este o pasiune de-a mea. În Serbia proţapul este sport naţional. Îl vezi în orice restaurant, îl vezi la marginea drumului, în curţile oamenilor, peste tot. Sârbii mănâncă multă carne, de miel dar în special de porc. Am fost la multe chefuri şi le-a, făcut la vâlceni carne ca în Serbia. Am proţap adus din Germania, se învârte singur. Au văzut mulţi mecanismul şi mi-au spus că îşi vor face şi ei. Niciunul nu a reuşit. La capitolul mâncare, copilul mă moşteneşte. Îi place foarte mult peştele dar să aibă şoric pe el. Îi plac mult şi legumele, leguma lui preferată este carnea”. În ceea ce priveşte sportul, vlahul din Valea Timocului are o mare dragoste de care spune că nu se va despărţi niciodată: „Sunt fan al echipei Steaua Roşie Belgrad. Am fost la multe meciuri, am fost la multe derbiuri celebre cu Partizan Belgrad. Atmosfera este greu de descris. Vă puteţi închipui ce vacarm şi ce vulcan este un stadion de 100.000 de locuri în care nu mai ai loc să arunci un ac. În România echipele mele preferate sunt CSM, la fotbal şi Oltchim la handbal, nu ţin nici cu Steaua, nici cu Dinamo.”