Alesii au propriul cod de „bune maniere” intr-ale politicii

Joi, 21 Ianuarie 2010 | publicat in - Politica | autor - Maria Musat | Nici un comentariu |

Latura nevăzută a vieţii de parlamentar

Toată lumea vorbeşte despre parlamentari sau îi pune la zid ori de câte ori are prilejul, fără însă să aibă prea multe cunoştinţe despre atribuţiile şi drepturile acestora. Puţini sunt cei care ştiu că senatorii şi deputaţii au, la fel ca majoritatea breslelor, un cod de conduită, denumit statutul parlamentarului, care este veşnic într-un proces de perfecţionare sau, privit din alt unghi, într-o acţiune perpetuă de limitare a drepturilor acestora. Pentru clarificarea oricăror nedumeriri, vă propunem să descoperim împreună, în mai multe numere ale ziarului „Mesagerul de Vâlcea” care sunt rigorile vieţii parlamentare încă de la validarea mandatului unui senator ori deputat, sau ce i se întâmplă acestuia dacă are probleme cu justiţia sau dacă nu şi-a declarat toată averea.

Cum a apărut Parlamentul sau Legislativul

Activitatea parlamentară în România a luat startul în anul 1831. La acea vreme, în Ţara Românescă, a fost adoptat un act cu caracter constituţional denumit Regulamentul organic. Un an mai târziu, documentul a fost adoptat şi în Moldova. Cele două acte au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut o mare contribuţie la dezvoltarea democraţiei prin susţinerea parlamentarismului. Acesta a adoptat Convenţia de la Paris din 1858. Sub regimul politic instituit de Convenţia de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constituţia din 1866, promulgată de Carol I, s-au pus bazele moderne ale legislativului ca Reprezentanţă Naţională, care a funcţionat în concordanţă cu modul de organizare şi funcţionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Însă, în februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea a impus un regim de monarhie autoritară, Parlamentul devenind un organ decorativ. În 1940, odată cu instaurarea regimului de dictatură militară, activitatea Legislativului a fost suspendată. Patru ani mai târziu, sub presiunea forţelor sovietice şi comuniste, Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaţilor. Aceasta va fi transformată, prin Constituţia din 1948, în Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii comuniste. Revoluţia din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii la un regim democratic autentic, bazat pe separaţia puterilor în stat.

471 de parlamentari în slujba poporului
Dacă la începuturile sale, Parlamentul a avut un număr variabil de membri, democraţia reinstaurată în 1989 a impus un număr fix de senatori şi deputaţi, respectiv 471 de aleşi. Chiar dacă au fost învestiţi de populaţie să le apere interesele prin intermediul legilor, politicienii din băncile Parlamentului au şi ei, ca orice breaslă, un statut care le consfinţeşte atât drepturile, cât şi obligaţiile. Primul punct al codului de conduită al senatorilor şi deputaţilor prevede că, prin intermediul aleşilor, poporul român îşi exercită suveranitatea în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de legile ţării. „În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului”, se mai arată în primul capitol al statutului parlamentarilor.

Ce se întâmplă după ce au câştigat alegerile
Câştigarea alegerilor este, pentru toţi politicienii, doar o primă etapă pentru mandatul lor de parlamentari. Nu imediat ce ai câştigat alegerile te-ai şi „transformat” în senator sau deputat. Aleşii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Validarea mandatului de deputat sau de senator se face în conformitate cu prevederile regulamentului fiecărei Camere. Imediat după ce şi-au primit însemnele parlamentare, după constituirea legală a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, fiecare deputat şi senator depune în faţa plenului Camerei din care face parte, întrunită în şedinţă solemnă, jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Iată ce rosteşte orice ales şi la ce se angajează să facă pentru cei care l-au trimis într-o funcţie publică înaltă: „Jur credinţă patriei mele, România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”. Refuzul de a depune jurământul de credinţă atrage de drept invalidarea mandatului, de care plenul Camerei ia act.