Sindromul cu tulburari de reproductie si respiratorii la suine

Joi, 14 Ianuarie 2010 | publicat in - Uncategorized | autor - admin | 5 Comentarii |

Sindromul cu tulburări de reproducţie şi respiratorii la suine (PRSS) este o boală infectocontagioasă de natură virotică, întâlnită la suine. Apariţia bolii în efectiv produce pagube economice prin tulburările de reproducţie şi respiratorii, precum şi prin cheltuielile cu profilaxia şi combaterea. În SUA s-a estimat că din cauza acestei boli se pierd, în medie, 500 dolari/scroafă/an.

Implicaţii şi manifestări ale bolii

Etiologie. În prezent este unanim acceptat că virusul Lelystad, izolat de Wensvvort şi col., de la diverse cazuri de porci mistreţi bolnavi, este agentul etiologic al PRRS.

Acest virus conţine ARN, are formă sferică cu dimensiuni de 50-72 mm, fără proprietăţi hemaglutinante şi are în structură patru proteine virale majore. Există diferenţe antigenice între tulpinile virale nord-americane şi cele europene. Virusul are rezistenţă mică la factorii fizico-chimici din mediu.

Caractere epidemiologice. Boala se poate manifesta la toate categoriile de suine (porcul domestic şi mistreţul), dar mai sensibile sunt scroafele gestante şi purceii sugari. Purceii înţărcaţi şi grăsunii sunt mai rezistenţi.

Sursele de infecţie sunt porcii bolnavi, purtătorii (rămân eliminatori opt săptămâni de la trecerea prin boală) şi carnea de porc congelată.

Transmiterea bolii se face orizontal (la porcii de aceeaşi generaţie), pe cale aerogenă, şi vertical (pe cale transplacentară, de la ascendenţi la descendenţi).

Boala este specifică sistemului creşterii intensive a suinelor. De la un efectiv la altul virusul este transmis fie prin intermediul scrofiţelor de prăsilă, fie prin intermediul cărnii de porc congelate.

Gradul de răspândire a bolii în efectivele de porci este greu de evaluat. Într-un studiu efectuat în SUA, porcinele din 36% din fermele din 17 state au reacţionat pozitiv la examenul serologic. În Comunitatea

Economică Europeană procentul suinelor serologic pozitive este situat între 65 şi 75 la sută, cu o morbiditate la purcei de 30 la sută şi o mortalitate la purcei de 5-10 la sută.

Tabloul clinic. Perioada de incubaţie este de 4-7 zile.

• La scroafe, primele simptome sunt tulburările de reproducţie. Apar avorturi tardive cu fetuşi morţi şi mumifiaţi (în număr mare), sau gestaţia este dusă la termen, dar purcei sunt expulzaţi vii, dar neviabili.

După fătare urmează o perioadă de infertilitate, manifestată prin lipsa căldurilor şi reducerea ratei fătărilor. Pot să apară şi simptome respiratorii şi diaree. Se mai pot constata semne generale manifestate prin febră, lipsa poftei de mâncare, lipsa secreţiei lactate, sau cianoza pielii.

• În maternitate, boala se răspândeşte rapid. La purcei simptomele sunt în funcţie de momentul infecţiei. Dacă aceasta are loc intrauterin, purceii sunt expulzaţi vii, dar mor în primele zile după fătare. Dacă infecţia se produce imediat după fătare, simptomele sunt variate.

Purceii au părul aspru fără luciu, prezintă conjunctivită şi edem periocular, tremurături musculare, mersul cu membrele înţepenite şi adoptarea poziţiei de statuie. Purceii prezintă dispnee, tuse, hemoragii frecvente: ombilicale, după tăierea cozii, după injecţii (mai ales după administrarea preparatelor pe bază de fier). Morbiditatea este de 80 la sută, iar mortalitatea de sută la sută.

• La tineret şi la grăsuni boala se manifestă prin semne discrete, necaracteristice, consumul de furaje este redus, uneori apar simptome respiratorii, cianoza pielii din regiunile cu piele fină, iar morbiditatea şi mortalitatea sunt reduse.

• La vieri se constată febră, lipsa apetitului, abatere şi reducerea performanţelor reproductive. După 21 zile de la infecţie virusul se izolează din materialul seminal.

În efectivele în care este prezentă boala s-au asociat şi infecţii secundare virale sau bacteriene. Pe fondul imunosupresiv indus de virus, bolile condiţionate evoluează mult mai grav.

Diagnosticul. Boala se suspicionează când în efectiv apar frecvent cazuri de tulburări respiratorii şi de reproducţie la porcine.

Confirmarea diagnosticului se face prin analize de laborator. Examenul virusologic are ca scop izolarea şi tipizarea virusului, primul fiind totuşi dificil de realizat.

Examenul serologic de rutină urmăreşte evidenţierea anticorpilor postinfecţioşi prin tehnica ELISA sau prin alte metode.

Este indicat a se face diagnostic diferenţial faţă de leptospiroza porcină, boala lui Aujesky, sau parvoviroza porcină.

Profilaxia. Se va pune accent pe restricţiile privind mişcarea suinelor între ferme infectate şi neinfectate. Se recomandă controlul serologic (prin testul ELISA) al fermelor de reproducţie, pentru cunoaşterea situaţiei sanitare veterinare.

Imunoprofilaxia se realizează atât cu vaccinuri vii, cât şi cu vaccinuri inactivate. Se vor face tratamente pentru prevenirea complicaţiilor secundare, date de flora bacteriană de asociaţie.

Trimite acest articol