Cîntecul a fost publicat pentru prima dată în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“, în 25 iunie (7 iulie) 1848, în 800 de exemplare. Autorii au preferat să întîrzie publicarea lui, aşteptînd momentul în care cenzorul-şef era plecat din Braşov. Fiind entuziasmaţi de mesajul revoluţionar al melodiei, tinerii au copiat versurile şi notele muzicale în zeci de exemplare. În anul în care a fost compus imnul, Anton Pann nu se afla la Braşov. El a fost prezent la Braşov în anii 1821, 1828 şi 1850, neavînd deci cum să se întîlnească cu Andrei Mureşanu în mai 1848, cînd acesta a compus versurile.

Mărturisirea lui Ucenescu

Pe cînd era cantor la biserica Sfînta Treime din Braşov, George Ucenescu a mărturisit în manuscrisul său, „Cartea de cîntări cu note de psaltichie, scrisă de George Ucenescu, student al d-lui Anton Pann, la anul 1852“, că el a compus melodia. Pentru prima dată, mărturia autobiografică a fost publicată de Sterie Stinghe, în anul 1933. După spusele profesorului Vasile Oltean, atribuirea paternităţii melodiei imnului cînd lui Anton Pann, cînd lui Andrei Mureşanu a fost generată de mărturiile rudelor şi prietenilor acestora, după moartea lor.

„Încă din anul 1844, subscrisul, aflându-mă învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile, care este comuna Bolgarsechiului [Şcheiului] de sus, în Braşov. Poetul Andrei Mureşianu, ca rude­nie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru petrecere de seară, cu mâncări şi băuturi, în onoarea ceraşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas po­etul pe lângă această melodie, obligân­du-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte — îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este o minune potrivit, l-am cân­tat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împre­ună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-au făcut cel mai plăcut şi fa­miliar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”