VIORICA, VIORIU, VIOLET…

Joi, 21 Ianuarie 2010 | publicat in - Editorial | autor - Dona Tudor | Nici un comentariu |

dona-tudor-new1În noaptea numărării voturilor prezidenţiale, Adriean Videanu îl ademenea la o vizită pe Viorel Hrebenciuc, alintându-l “Viorică”. Coada necuratului nu dă semne că ar fi zărit prin jur vreo flacără violetă. Între timp, portocaliul pedelist s-a făcut vânăt. Roşul social-democraţilor a ajuns pământiu. Criza, legată în 2009, şi la glezene şi la căpăstru, e lăsată în voie să zburde. Mult prea pustiiţi de duh, am ajuns în valea ispitelor prin fantasmare. Ni s-a urcat violetul la cap. Adevărul e prea departe de lumină. Calea spre niciunde parcă ar fi ţinta noastră. Se ascut cuţitele. Începe răfuiala pierderii. Pasiunile electorale, aproape erotice, se sting pe drum. La vârf se rarefiează aerul. Instantaneu. Flacăra violetă face valuri. E una dintre marile dileme. A fost sau n-a fost? Cine se agaţă de eternitate va primi lacrimi şi flori. Şi, sigur, regretul că n-a fost de două ori. Nu poţi să rămâi în tabloul cu ramă şi la tribună să vii cu snopul de scuze, decât dacă eşti într-o ureche. Va fi o răfuială lungă. Noaptea cuţitelor lungi va fi reluată în serial. Multe aripi ale păsărilor călătoare, ostenite de prea mult zbor, se vor odihni, independent. Şi flacăra violetă e o perdea de fum convenabilă puterii. Ciudat este că ea e oferită pe tavă cu dărnicie. Ca şi cum ar trebui să justifice înfrângerea. Ca şi cum atacul energetic ar funcţiona încă. Ca şi cum am fi electrizaţi de verde, de roşu, de albastru, de mov, de portocaliu. De culori. Dacă foamea ar avea o culoare atunci mulţi români ar avea-o în faţa ochilor. Partidul al cărui candidat a pierdut alegerile prezidenţiale, a pierdut şi startul bătăliei politice.
Flacăra violetă, ondulată ca un şarpe a câştigat tot interesul. Disponibilizările sunt prea banale. Flacăra violetă e una. Disponibilizările sunt de sute de mii. Şi şomerii. Tot de sute de mii. Şi pensionarii. Milioane de pensionari. Rămaşi, ai cui?!
Pe poporul român, până la noile alegeri cine îl mai bagă în seamă? Opoziţie, unde eşti? Ca un fulger, ca o descărcare, flacăra violetă înlănţuie. Nimeni nu spune dacă  flacăra violetă este un har. Sau este o cale. Sau este un hotar.

Trimite acest articol



Titluri asemanatoare

    Nici un articol similar

Nici un comentariu