TRANSPLANTUL DE TANDRETE

Joi, 2 Septembrie 2010 | publicat in - Editorial | autor - Dona Tudor | Un comentariu |

Nu ne mai trimite cerul niciun curcubeu. Bruma noastră de noroc s-a răsucit ca firul de iarbă uscată. Au visat unii toată vara remaniere. Remanieri. Au croit giulgiuri. Miniştrii, ca nişte arbori livizi şi-au pus zâmbete de boboci florali. Preşedintele a venit la întâlnire cu nişte chestiuni minore pe scăfârlie. Pesediştii şi-au pansat infidelităţile cu dragoste christică. Peneliştii sunt miniaturali. Reglajul fin al guvernării e într-o mână, cel mult două. Contopite într-o savoare carnală. Suntem ca într-un joc de lumini şi umbre.
Intrăm în toamna aceasta cu izvoare de lacrimi şi de ploi. În orice toamnă mor atâtea despărţiri. E drept că şi în moarte există o democraţie a morţii. Şi în anotimpul acesta este şi trecutul şi prezentul şi viitorul guvernării. Săgeata ultimei priviri din opoziţie se opreşte în anticipate. Părerile de rău dau de acum ocol. Opoziţia s-ar lăsa sedusă de amăgiri. Să-i priească un rol de spectator al unei mari iubiri? Cui? Celor ce se înfruntau cu îndestulare?! Sau poate că unii sunt prea îndestulaţi?! Remanierea nu înseamnă trezirea la realitate. Pofta de domnie vine ca şi pofta de mâncare. Mâncând. Suferinţa zidurilor nu are niciodată legătura cu cea a stomacului. Ne furişăm ca nişte fugari prin viaţă.  Ce deşertăciune a deşertăciunilor. În loc să ne preocupe fundaţia şi cărămida visului nostru, ne uităm speriaţi la drobul de sare. Meşterul Manole zideşte încă. Am putea să primim autografe de iubire. Ce-am putea să le oferim celor peste o sută de mii de oameni care vor fi  disponibilizaţi în această toamnă?! Putem să punem speranţe în ruine?  Cât de sfinţită e roua nădejdii? Dar starea de jale?  Of, fir-ar ea de sărăcie!  Ca o muiere trupeşă şi dăunoasă ne dă târcoale.
Toată vara s-au lamentat unii pe tema sărăciei şi a democraţiei. Lamentaţii pe mai multe teme date. Răsfoite, filele de istorie ale existenţei  noastre sunt toate prinse între vremuri tulburi. Toată istoria noastră a fost o succesiune de vremuri tulburi. Dacă s-ar putea să pribegim peste vremurile tulburi! Săraci să fim, dar să fim în rând cu lumea. Lupii tineri, la noi, sunt gălăgioşi şi fără colţi. Opoziţia ar vrea să urce apele la deal. Evident că vor avea mai mulţi prieteni şi la fel de mulţi duşmani. Liderii de sindicat îşi planifică variantele de lucru. Mitingul cu pinguini. Numărul lor de prieteni şi duşmani rămâne staţionar. Avem belşug de guverne. Reţete cu remaniaţi. E greu de tranşat între tabere. Între filiere. Unii cad din zbor ameţitor. Alţii se pregătesc de avânt. De nu ar fi aşa flămânzi, mulţi dintre români, s-ar apuca să înveţe democraţia morţii. Populaţia plătitoare de taxe rămâne ca dantela de Bruxelles. Tivită şi spartă.
Ce păcat că nu s-a inventat transplantul de tandreţe.