PODOABA VIETII

Joi, 12 Ianuarie 2012 | publicat in - Editorial | autor - Dona Tudor | Nici un comentariu |

Dacă orgoliul s-ar opri la dimensiunea minţii în care sălăşuieşte, atunci orgoliul  ar fi purtător de biruinţă.
Altminteri, majestuos şi feroce curge în minciuni băloase.
Strâmbele guri, secetoase de urlet, scot vorbele în plan înclinat.
Loc ar fi destul în Iad.
Cine a făcut Iadul s-a gândit să încapă toată lumea.
Pe pământ parcă nu mai e loc de ea.
Am trecut prin sărbătorile de iarnă ca prin focul magic de la Iad : împuşcături, violuri, beţii, copile gravide şi moşnegi pe post de Don Juan.
Peste tot şi  prin toate s-a întins, plin, sătul, voluptos, sinuos şi vanitos, maţul.
Cultura de cratiţă s-a manifestat plenar, social şi imperial. Cultura de cratiţă se dospeşte ademenitor în cultura de chiloţi.
Triada se completează în cultura de sub coviltir.
Toate s-au dat în leagăn în timpul sărbătorilor de iarnă. Golim maţul saturat de sărbători şi rămânem în tărâmul pustiu al vorbăriei.
Nişte surde plăceri.
Cerul tăcerii  împodobeşte cu  pensule uscate, privirea. În trecut, prezent şi viitor dăm trei timpuri, pe niciunul.
Orbecăim într-o iarnă fără lampadar de nea.
Poporul? Ce face poporul?
Dintr-o conferinţă intitulată “Mijloace de ridicare ale unui popor spre naţiune” ţinută la Căminul studenţilor Universităţii  din Bucureşti, la 17 decembrie 1921, S. Mehedinţi  afirma:
”E un singur chip să te apropii de echilibru:
Să împlineşti în timpul şi în neamul în care te-ai născut sarcina cea mai potrivită cu puterile sufletului tău şi cu nevoile epocii tale.(…)
Aşadar, trebuie să facem mai întâi inventarul culturii noastre, începând de la cea anonimă a poporului, până la manifestările talentului şi ale geniului individual.
Se înţelege că opera aceasta, de cernere întâi, apoi de sinteză, nu se poate împlini de oricine.
În numele unui popor întreg, nu poate vorbi orice cărturar de ocazie – oricât de cuprinzătoare i-ar fi memoria.
Sufletul unui popor în toată  adâncimea lui nu-l pot simţi decât cei care au trăit intens viaţa acelui popor în formele ei cele mai antrenate.
Un pirat din Levant  nu va pricepe niciodată  ce gândeşte şi cum simte un cioban din Carpaţi, după cum un “vierme de bibliotecă” nu va şti niciodată ce înseamnă poezia populară, muzica populară, arta populară şi sufletul original  al unui neam. Aici, însă, în acest  cămin, unde buchile n-au ucis viaţa, cei care vă adunaţi din toate părţile pământului românesc, aducând intuiţia vieţii reale a poporului, aici puteţi încerca o reală apropriere de sâmburele adevărat al culturii. Puteţi bunăoară să aduceţi la cunoştinţă tuturor cântecul, proverbul, basmul sau viersul popular care v-a încălzit mai mult sufletul în ţinutul unde aţi trăit până acum.(…)Alături de literatura populară, trebuie să luaţi cunoştinţă de arta populară în părţile ei cele mai caracteristice, începând cu portul şi cusăturile româneşti de o armonie în colori şi forme, de o eleganţă care se ia la întrecere cu al oricărui alt neam din Europa.”
Ar trebui, cu siguranţă, să ieşim din tranşa verbelor. Nu-ţi poţi trăi  viaţa, ca degetele pe claviatura unui pian.
Podoaba vieţii e talentul, cununa talentului e caracterul.