acum este momentul, trecut prin timp şi rugi,
al ultimei impresii stăpânului total,
să îi arate-n lume cât i-au mai fost de slugi,
în aria băloasă a ultimului bal…

regizori, scenografi, recuzitori, sufleuri
aşteaptă tremurând torpila primei scene,
de-atât vacarm hipnotic, mai-mai că te-nfiori
şi-ncepi, în pragul firii, de toate a te teme…

din valurile plate, cu părul harcea-parcea,
privirea sfertodoctă şi fruntea fără sens,
apare-adus pe braţe Reptilian Tagarcea
să ia în probă circul acestui trist consens…

acum îşi joacă soarta, e ultima sa carte,
un rol în care, poate, va triumfa sau nu,
încearcă disperat, mai mult ca toţi, s-arate
că el e cel dintâi şi, nicidecum, nu tu…

urale prin toţi porii, bojogi şi prin rărunchi,
gonflabil întru toate, Garinus e în tot,
„cartelul” de îndată îi cade în genunchi
şi bale decorează sec fiecare bot…

începe ritualul căderii în extaz,
imensul gol gonflabil suportă iar supliciul
ca-n ridicarea stearpă a marelui pavoaz
„cartelul” să îi lase-n sughiţuri licuriciul…

în capul listei este, nu se putea de fel,
Totalian Ogreaţă, cu pofta-i fără fund,
urma Reptilianul, apoi şi Trădărel
ce luminau erotic acest tablou imund…

o notă specială prindea contur aici,
în slava dedicată terorii fără mal,
onorul fără noimă la sfântul licurici,
având ca prestatoare(!) … V.B.-ul infernal…

recordul lui e tare, de nebătut cumva,
un licurici aievea, un copy paste sublim,
Cadrili(anul) nostru avea asupra sa,
dovadă a iubirii prestată submarin…

Tagarcea, fondatorul supremei decăderi,
a orchestrat un bis, avându-l drept prim-plan
şi-atunci spre licurici, în dense adieri,
s-a aruncat strategic, cu patos conjugal…

exemplul lui a fost invidiat de-ndată
şi-onorul submarin s-a tot multiplicat,
„cartelul” a sărit, cu toţii laolaltă,
să-i lase lui Garinus „serviciul” extraplat…

Preşurian, John Bosty simţeau că toate ard,
Ceistograf Făcutu trăia într-o himeră,
ce râvnă mai presta cretinul Găunard
şi ce lipici în pofte avea domn` Frapieră…!

Taurian, ce vervă, mai-mai că te-nfioară!
Valsurian era topit în toate cele,
Galinianul, parcă, trăgea discret să moară,
Zgălbilă se-antrena, sedus, după perdele…

Istorian lucra, deja, la cartea vieţii,
o enciclopedie erotică-ntr-un sens,
iar Urechelianu-n grandoarea dimineţii
trăgea, cu foc, de manşa acestui grav consens…

Silvarian Subtilu a fost în recital
mai mult decât rândaşul omagiului bucal,
a fost de-un standard care părea fără egal
chiar şi pentru aceia născuţi în carnaval…

semnificând un duo de neinvidiat,
apare Aplecatu să-ncheie calendaru`,
îi stă alături, demn, în tot acest merd
atât de plin de el, prea golul Corcodaru…

dar, iată, de 1,91, apare
mult prea distinsul serv, Gregorian Grotaru,
rânjeşte la „gonflabil”, în semn de ascultare
şi-n pas de şuşoteli îi trage-n fălci ţiparu`…

… … … … … … … … … … … … … … … …

de la „cartel” în jos, onorul brusc decade,
toţi submarinienii, în draci supravegheaţi
şi-nlănţuiţi în liste, ca-n triste acolade,
recurg la reverenţe deplin înstrăinaţi…

de-odată se aude un fâsâit decis,
„gonflabilul” se stinge, precum nu ar fi fost,
„cartelu”-o ia la goană, ca-n urma unui vis
în care, doar acolo, îşi mai găsea un rost…

Lenitsoc, confidentul Marelui Garinus
15 iulie 2010, pe-nserat