INAPOI LA MAMALIGA

Joi, 14 Ianuarie 2010 | publicat in - Editorial | autor - Dona Tudor | Nici un comentariu |

Târâm după noi coşmarul anului 2009.  Coşmarul anului 2010 a început să se împerecheze cu pieile tăbăcite şi înfipte bine în caşcaval. Moi, fără vlagă, ne-am lăsat trecuţi prin castronul cu pesmet de  mediocritate. Ne-am pus singuri de-a curmezişul bucuriei noastre. Adepţii lui Crin fac joc de glezne pe coada măturii. Ai lui Geonă, fac schimb de măciuci cu hârtie. Portocalii au plecat în atac la baionetă, şi-au rămas în poziţia asta. Nu-i nicio şmecherie să-ţi parfumezi gura cu iasomie şi pe furiş să te îndesi cu usturoi. Dacă nimeni nu te miroase eşti parfum de tei! Încă nu ne-am revenit din sărbătorile sfinţilor. Ne-a mai rămas nişte vişinată, nişte coaste în untură şi o traistă de nuci de spart. Când om termina şi seminţele de dovleac o să ne taie un junghi la inimă de-o să ne fugă şi poleiul de sub noi. Aceste două coşmaruri or să atârne peste vatra prăbuşirii noastre. Purtăm toţi în cârcă câte o bucăţică din fiecare. Ne-am făcut cununi din zurgălăi şi ne-am închipuit că vom trece învingători potcoviţi cu nepăsare. Nu mai merge. Când nu ştii să fii vâslaş pe apele victoriei trebuie să tragi la mal şi să împingi la cazma. Va trebui să ieşim din clipa încolăcită de fum a visării la cai verzi pe pereţi  dacă vrem să ajungem să vedem în faţa ochilor verdeaţa urzicii.
Mai e mult până la Paşti. Şi plouă. Şi ninge. Şi mai trebuie să şi mâncăm. Şi zilele trec greu şi rău. Şi suntem ca nişte momâi. Ca nişte popândăi. Şi ca nişte gură-cască. Nişte ţârâie-petice. Ne uităm la soartă cu genunchii juliţi. Nesătui parcă, ascultăm aceeaşi poveste mincinoasă. Şi stăm cu gloria atârnată de gât. Încălecaţi de mârţoage. Am fost armăsari de cursă lungă şi-am ajuns vite de povară. Lumina zodiei noastre e ca o feştilă dintr-un felinar bătut de nenoroc. Un celebru preşedinte american, Ronald Reagan a spus, în urmă cu aproape 30 de ani, referindu-se la situaţia din SUA: “În actuala criza, nu guvernul este soluţia la problema noastră. Guvernul este problema”. E un enunţ ce se potriveşte ca o mănuşă şi României din ziua de astăzi.   Premierul ei, acelaşi de anul trecut, vorbea în ziua Bobotezei, energizat de  liliachiul cravatei, că mâncatul ciocolatei este un viciu. Ca atare, trebuie taxat. Blănurile, parfumurile, aurul şi iahturile, nu. În istoria României, în secolul trecut, românilor li s-a spus că dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci. În 2010 românii, obligaţi la sacrificiu,  ar putea inventa fast–food-ul cu mămăliga!