CUMPANA NECUMPANITA

Joi, 8 Decembrie 2011 | publicat in - Editorial | autor - Dona Tudor | Nici un comentariu |

Sclipici. Mult sclipici. Parcă am vrea să-l punem păzitor în calea pieirii anului din calendar.
Furnicarul sărbătorilor se strânge în punguţa cu bănuţi.
Ne visăm visele. Muşcă crud adevărul.
Parcă în rugăciune ar trebui să stăm mai mult la pândă.
Să prindem gândul bun. Să-l înfăşurăm în noduri de aducere aminte.
Timpul care a fost a rămas la fiecare.
Nu poţi să-ţi priveşti propria viaţă cu îndoială.
Dar nici cu dâra lăsată de gândul altuia.
Poti să umbli cu cioara vopsită. Grijă mare însă,  la cine vopseşte cioara.
E un  fior plăpând de tristeţe  în sărbătorile de iarnă.
E în lume o suferinţă generală. Ordine şi dezordine. Crize succesive.
Confruntări. Înfruntări. S-a globalizat rapid sărăcia.
Lumea  se bucură strângând din dinţi.
Drumul Golgotei e acelaşi. Şi ziua. Şi noaptea. Pe toate fusele orare.
Pentru unii, tăcerea e ca un urlet. Darul e un extaz al lacrimii ce arde.
S-a împuţinat şi vorba-doctorie.
Ca nişte solzi de şarpe, stă atârnată, în snopuri, la vânzare, beteala.
O drojdie de umflat amăgirea. Habar nu ai ca eternităţii îi place clipa.
După sclipici, e un bici  care taie: ziua de mâine.
Se dărâmă în sufletul multora, în bucăţele, vitrini strălucitoare.
Ca turma, s-ar putea să alergăm la cumpărături.
Ca un tăvălug ne împinge ochiul dracului.
Criza din rafturi intră în sacoşe. Sacoşele aduc fericirea.
Fericirea se face amintire.
Ne-am obişnuit să râdem dar nu ştim de ce.
Magia cu clopoţei ne vesteşte un timp împodobit.
Am ieşit din ritual şi am intrat în scenariu.
Poate că ar trebui să punem mai multe vorbe la încolţit.
E fascinantă  vraja pentru flămânzii de frumos.
Flăcările bucuriei nu ne ajung.
E multă  gheaţă strânsă în ţurţurii aşteptării.
Dar, când vine înnoptarea sărbătorii, fiecare se întoarce la punguţa lui cu bănuţi.
Poate că ar trebui să măsurăm  plapuma, înainte de a ne întinde.
Dinu Sararu, directorul fondator al magazinului  actualităţii culturale româneşti intitulat “Clipa”, editat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală “Nişte Ţărani”, în editorialul  “Mâine anul se-nnoieşte!?”, precizează: “N-am pus întâmplător pe frontispiciul revistei noastre acel citat din Caragiale, cea mai lucidă conştiinţă a spiritualităţii româneşti, care îşi exprimă dragostea lui mare faţă de poporul român, îndemnându-ne ” să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească  ar fi mai stricată decât altele.
Nu; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până-acuma dospit cumsecade.”
N-are rost să ne punem în copci, răni închipuite.
Ca să reînflorim, ne trebuie ca dorinţa, învăţătura.
Şi să ne cumpănim puţin.