Bancurile saptamanii 30 iulie - 5 august 2010

Joi, 29 Iulie 2010 | publicat in - Divertisment | autor - admin | Nici un comentariu |

Bulă moare şi ajunge la Poarta Raiului.
- Iadul te paşte, zice Sfântul Petru. Ai dat o palmă cândva unuia.
- Cum? se supără Bulă. Pentru o singură greşeală să merg în iad? Da’ ăia de colo, care beau şi înjură, cum de au ajuns în Rai?
- A, ăia, zice Sfântul Petru. Ei sunt din naţionala de fotbal, care n-a bătut niciodată pe nimeni.

***************

Într-o dimineaţă, un ardelean vede pe geam un individ care făcea poze casei.
- Păi ce faceţi voi aici mai? zice ardeleanul.
- Măsurăm.
- Da’ pentru ce măsuraţi?
- Pe aci o să treacă o cale ferată.
Ardeleanu stă şi se gândeşte.
- Da’ o să treacă multe trenuri?
- Păi, da .
- Şi o să treacă şi noaptea?
- Sigur că da.
- Da’ ce, eu sunt prostul lor, să stau să le deschid uşa de câte ori trec ei?

***************

- Alo, Alinuţa e acasă? întreabă colega ei de bancă.
- Da, răspunde mama Alinuţei. E acasă azi şi mâine, că poimâine o îngropăm.

***************

Atacul de Cord şi Comoţia Cerebrală stau de vorbă pe zidul cimitirului.
Un moş trece prin apropiere. Atacul de Cord zice:
- Ăsta-i al meu!
Atacul de Cord pocneşte din degete, moşul face un infarct şi moare. După un timp, prin zonă trece o blondă.
Comoţia Cerebrală zice:
- Asta-i a mea!
Şi pocneşte din degete, şi pocneşte, şi pocneşte, şi pocneşte …

***************

Învăţătoarea le spune elevilor să facă o compunere despre o acţiune din înalta societate. Compunerea trebuia să aibă o tematică religioasă, să cuprindă dragoste, dar şi mister. Bulişor a terminat primul:
“Ducesa a zis : Dumnezeule, iar am rămas gravidă şi nu ştiu cu cine!”

***************

Pisica şi şoarecele intră de braţ în cofetărie:
- Un tort cu căpşuni şi frişcă, vă rog! zice şoarecele.
Pisica se uită cu drag la el şi comandă:
- Eu aş vrea doar puţină frişcă pe şoarece!

***************

Un scoţian le spune copiilor săi:
- Dacă sunteţi cuminţi săptămâna asta, duminică vă duc la cofetărie, să vedeţi cum mănâncă lumea prăjituri.

***************

Bulă intră într-un restaurant, cu o păsărică pe umărul stâng.
- Un coniac pentru mine, şi 10 pentru păsărică.
- Nu vă supăraţi, întreabă barmanul, dar de ce vă trebuie 10 pentru păsărică?
- Domnule, zice Bulă, am prins ieri un peştişor de aur, care a zis că-mi îndeplineşte 3 dorinţe.
Prima dată, ca omul, am vrut să am bani de să n-am ce să fac cu ei. După care, ca să mă bucur de ei, am cerut să fiu sănătos tun. La sfârşit, am zis că vreau o păsărică nesătulă, dar mi-e teamă că peştişorul a înţeles greşit metafora.

***************

Un moş merge la doctor:
- Dom’ doctor, când fac dragoste cu baba mea, aud nişte fluierături.
- Câţi ani ai, tataie? întreabă doctorul.
- 91.
- Şi ce-ai vrea să auzi la vârsta asta? Aplauze?

***************

Într-o intersecţie, opreşte un Mercedes. Şoferul îl întreabă ceva, în engleză, pe poliţistul care dirija intersecţia. Poliţistul ridică din umeri. Şoferul încearcă în franceză, după care în germană şi în italiană, cu acelaşi rezultat.
- Ia uite, tati, zice entuziasmat Bulişor. Vezi câte limbi străine ştie nenea din maşină?
La care Bulă, plictisit:
- Şi la ce i-a folosit?

***************

Doi ginecologi merg la un spectacol de striptease. După vreo jumătate de oră, plictisit, primul zice:
- Ăsta e striptease? Mai bine hai înapoi la servici!

***************

Întrebare la Radio Erevan:
- Se poate rămâne însărcinată de la distanţă?
- Da, dacă distanţă e mai mică decât lungimea.

***************

De fiecare dată când mergea la cârciumă, Bulă cerea câte două pahare cu băutură, pe care le bea pe rând.
- Nu vă supăraţi, întreabă barmanul, dar de ce nu comandaţi un singur pahar, pe care să-l reumpleţi?
- Vedeţi dumneavoastră, zice Bulă, unul dintre pahare îl beau pentru mine, iar celălalt îl beau pentru prietenul meu.
După vreo săptămână, Bulă cere un singur pahar.
- Ce s-a întâmplat? întreabă barmanul. V-aţi certat cu prietenul dumneavoastră?
- Nu, zice Bulă, m-am lăsat eu de băut.

***************

Un scriitor îl sună pe un confrate al său:
- Azi avem şedinţă la Uniune. Te rog să vii, că o să discutăm chestiuni importante.
- Acum sunt cu o femeie. Dacă pot, nu vin. Dacă nu pot – vin.

Trimite acest articol



Titluri asemanatoare

    Nici un articol similar

Nici un comentariu