Lucrari de modernizare pentru orasul Balcesti

Joi, 20 August 2009 | publicat in - Administratie | autor - Bogdan Nicula | Nici un comentariu |

canalizare-balcesti1Pentru a arăta că nu au venit la conducerea administrativă a localităţii Bălceşti, primarul Ion Curelaru, alături de viceprimarul Ion Beiu s-au pus serios pe treabă. În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, în cel mai sudic oraş la judeţului Vâlcea, Bălceşti, au demarat lucrările pentru canalizarea în urbea lui Petrache Poenaru. De la viceprimarul localităţii, Ion Beiu, am aflat că:”Se lucrează pe 4 fronturi, iar lucrările sunt în proporţie de 70% finalizate la primii 2 kilometri de canalizare, din cei 6 programaţi pentru această primă fază a lucrărilor. Cei doi kilometri de canalizare au fost introduşi pe Strada 1 Decembrie, aici comasând cam toată logistica necesară, deoarece ne dorim ca o dată începute lucrările la drumul Bălceşti-Goruneşti limită judeţul Olt să fim în grafic în ceea ce priveşte canalizarea, şi să se înceapă asfaltarea fără nici un fel de probleme. După cum se ştie lucrările  la drumul mai sus menţionat vor începe din centrul oraşului!”

2000 de locuitori vor avea acces la canalizare

În asentimentul colegului său, alături de care face o echipă redutabilă, primarul Ion Curelaru a adăugat: ”Această lucrare de canalizare deserveşte în primă fază nevoile a 2000 dintre cei 4000 de oameni! Astfel, pentru început centrul oraşului Bălceşti şi apoi satele aferente Goruneşti şi Otetelişu vor beneficia de o canalizare amenajată la standarde europene.” Lucrările care se desfăşoară în prezent în oraşul Bălceşti se află într-o primă fază de execuţie, după cum ne-a informat viceprimarul Ion Beiu. „Este doar prima fază a lucrărilor în valoare de aproximativ 1300000 de euro, care are termenul de finalizare 30 noiembrie a.c., când se va face recepţia finală la această lucrare, urmând apoi, cea de-a doua fază mult mai complexă, dar şi mai scumpă de aproape 3000000 de euro. Pe o distanţă de 7 kilometri în Goruneşti şi 6 kilometri în Otetelişu va fi introdusă canalizarea, urmând ca până în toamna anului 2010, întreg oraşul Bălceşti să beneficieze de canalizare.”

Bălceştenii încântaţi de implicarea administraţiei locale

În ceea ce priveşte conlucrarea cu autorităţile judeţului pentru a pune la dispoziţie terenul pregătit pentru lucrarea de anvergură care va debuta în Bălceşti, viceprimarul Ion Beiu ne-a spus: „Noi am încercat pe cât posibil să terminăm această lucrare de canalizare în centrul oraşului în cel mai scurt timp, pentru a nu perturba debutul lucrărilor de asfaltare, astfel că materialele pentru finalizarea lucrărilor le avem achiziţionate în proporţie de 85%, iar staţia de epurare urmează a sosi în cursul acestei săptămâni.” Cât priveşte atitudinea oamenilor referitor la această lucrare de anvergură pentru oraşul Bălceşti, primarul Ion Curelaru, şeful administraţiei locale a ţinut să le mulţumească în numele întregului aparat administrativ: „Oamenii au fost şi sunt foarte înţelegători şi ţin să le mulţumesc pe această cale. De-a lungul timpului am văzut şi noi că atunci când se amenajează un şantier sau se construieşte o casă canalizarea şi grupul social sunt primordiale, aşa şi acum. Oraşul Bălceşti avea mare nevoie de o astfel de lucrare de canalizare, astfel că iniţiativa a fost primită aşa cum se cuvine de bălceşteni.”

Mazilu şi Câlea alături de oraşul Bălceşti

Pe de altă parte primarul şi viceprimarul oraşului Bălceşti au ţinut să-i mulţumească în mod deosebit preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea pentru sprijinul acordat, deputatul Constantin Mazilu şi nu în ultimul rând consilierului judeţean, Victor Marin, cel care încearcă şi reuşeşte să-i convingă pe mai marii judeţului că Bălceştiul este un oraş care are mare nevoie de sprijin pentru a denevi unul cu adevărat european.

Sala de Sport inaugurată în septembrie

Lucrările la Sala de Sport din localitate vor fi finalizate integral până la începutul lunii septembrie, astfel că şcolarii din Bălceşti vor avea parte de o surpriză de proporţii din partea administraţiei locale şi vor vedea că pot să-şi desfăşoare orele de sport în noua sală de sport, dotată la standarde europene. „Suntem bucuroşi că vom putea inaugura un astfel de edificiu la Bălceşti pentru că ştim că atunci vom împlini un vis pentru tot tineretul din localitate!”, a declarat primarul Ion Curelaru.

Gabi Popescu un manager de seamă la Spitalul Bălceşti

Cu doar câteva săptămâni în urmă, la conducerea Spitalului Orăşenesc Bălceşti a fost numit juristul Gabriel Popescu. În puţinul timp în care s-a aflat la conducerea acestei instituţii, Gabriel Popescu a reuşit să fie liantul între nevoile bolnavilor, atrăgându-şi de partea sa o echipă de medici, buni profesionişti, cu care acesta se mândreşte ori de câte ori are ocazia. „Am găsit aici, o echipă de oameni buni profesionişti în plan medical şi împreună am reuşit să trecem peste multe greutăţi şi cu bani puţini ne-am descurcat. Deşi noi nu dispunem de fonduri nelimitate, ca-n trecut am reuşit să punem la punct un sistem de canalizare şi să venim în sprijinul personalului medical. Mai avem multe de pus la punct, dar eu de felul meu sunt optimist şi cred că lucrurile vor intra pe făgaşul normal în scurt timp!”, a precizat managerul Spitatului Orăşenesc Bălceşti, Gabriel Popescu.

Trimite acest articol



Nici un comentariu