Despre fracturi, luxatii si entorse

Joi, 21 Ianuarie 2010 | publicat in - Actualitate | autor - Letitia Lazar | Nici un comentariu |

Iarna vine nu doar cu parfumul şi spiritul sărbătorilor, ci poate fi anotimpul unor probleme grave de sănătate. Datorită condiţiilor climaterice din această perioadă, iarna este cu siguranţă sezonul cel mai bogat în accidente soldate cu probleme ortopedice. Incidenţa fracturilor, luxaţiilor şi entorselor creşte vertiginos în aceste zile, odată cu lăsarea zăpezii şi apariţia îngheţului. În această perioadă, riscul unor traumatisme ortopedice, ca urmare a alunecării pe gheaţă, este foarte mare, motiv pentru care multe persoane ajung în camerele de gardă ale spitalelor de urgenţă.

Entorsa

Entorsa este, probabil, cea mai uşoară afecţiune de sezon, produsă de o mişcare forţată, care depăşeşte mobilitatea articulaţiei şi întinde ligamentele. Cea mai afectată articulaţie este articulaţia gleznei, dintre picior şi gambă, datorită forţelor care se exercită la acest nivel, a complexităţii articulaţiei şi a utilizării sale. Entorsele de gleznă apar atunci când ligamentele care fac legătura între oasele piciorului şi cele ale gambei sunt întinse sau rupte. Diagnosticul este pus cu ajutorul unei simple radiografii, care arată faptul că oasele nu sunt deplasate de la locul lor din articulaţie.

Luxaţia

Luxaţia este mai gravă decât o simplă entorsă şi pune mai multe probleme de tratament şi recuperare. În luxaţie, oasele sunt deplasate în articulaţie, ligamentele pot fi rupte, iar ţesuturile moi periarticulare sunt şi ele afectate. Atât în cazul entorselor, cât şi a luxaţiilor este indicat să se aplice gheaţa pe articulaţie, pentru a reduce edemul (umflarea articulaţiei) şi pentru a calma durerea. Articulaţia trebuie imobilizată cu ajutorul unui bandaj sau a unui manşon elastic special şi pusă în repaus până la prezentarea la medic. Pentru luxaţie, tratamentul ortopedic de reducere a deplasării oaselor şi de imobilizare a articulaţiei trebuie instituit cât mai precoce în ziua producerii accidentului, pentru a evita complicaţiile şi pentru o mai bună recuperare.

Exerciţii de mişcare ale gleznei

De regulă, o articulaţie afectată de o entorsă sau de o luxaţie este extrem de vulnerabilă la noi accidentări, pentru că a fost sensibilizată în urma leziunii. Singura soluţie de a evita noi probleme în zona respectivă este să se practice, cu ajutorul unui specialist, exerciţii fizice care să fortifice musculatura şi să întărească articulaţia. Aceste exerciţii se vor începe imediat după traumatism, în timp ce se pune gheaţa pe gleznă. Se vor repeta aceste seturi de exerciţii de 10 până la 30 de ori pe zi. Fiecare set se efectuează timp de 3-5 minute:
- se efectuează literele alfabetului cu degetele de la picioare, antrenând în mişcare şi glezna;
- se poziţionează talpa piciorului pe podea în momentul în care se stă pe scaun. Cu mişcări lente se mişcă genunchiul dintr-o parte în alta, în timp ce talpa piciorului se menţine pe podea;
- se pot face exerciţii de mişcare a degetelor de la picioare folosind un prosop.

Fracturile sunt cele mai grave traumatisme ortopedice

Fracturile pot varia într-un interval larg de severitate, de la fracturi incomplete până la fracturi cu mai multe fragmente osoase, care necesită intervenţii chirurgicale laborioase. În cazul unei fracturii se imobilizează locul fracturi şi se transportă bolnavul de urgenţă într-un centru specializat. Semnele de probabilitate care ridică suspiciunea unei fracturi sunt:

1. Durerea spontană, localizată într-un punct fix, care creşte în intensitate la palparea zonei sau la încercarea de a mişca membrul presupus fracturat;

2. Impotenţa funcţională, care se manifestă prin incapacitatea de a efectua mişcări cu membrul traumatizat;

3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminenţei sub piele a capetelor osoase fracturate;

4. Scurtarea membrului fracturat în urma deplasării în sus a capătului inferior al fracturii, ca urmare a contracturii musculare reflexe;

5. Echimozele – ca urmare a leziunii concomitente şi a unor vase de sânge;

6. Umflarea regiunii traumatizate şi creşterea temperaturii locale.

De reţinut!

Fracturile costale nu se imobilizează. Toracele trebuie să rămână liber pentru a respira cât mai eficient şi pentru ca eventuala tusă asociată să fie eficientă (să elimine secreţiile bronşice). Fracturile de coloană vertebrală (sau doar suspiciunea acestora) trebuie tratate cu o precauţie extremă, din cauza riscului mare de complicaţii: leziuni ale măduvei spinării cu paralizii consecutive. Accidentatul va fi aşezat pe un plan dur (targă tare, tăblia unei uşi etc.), orice mobilizare făcându-se prin menţinerea coloanei în acelaşi plan.
Recuperarea după înlăturarea aparatului ghipsat este dificilă, mai ales dacă perioada de imobilizare a fost îndelungată. Această etapă este deseori neglijată, deşi este parte integrantă din tratamentul unei fracturi. În lipsa unei recuperări corecte, membrul respectiv îşi poate pierde mobilitatea, puterea, stabilitatea sau şi le recapătă doar parţial. În recuperarea fizică după o fractură trebuie îmbinate exerciţii de kinetoterapie cu alte terapii precum balneoterapia, masajul etc.
Pentru că prevenţia vă poate scuti de neplăcerea şi disconfortul unei afecţiuni ortopedice, iată câteva sfaturi pentru a evita accidentările la practicarea sporturilor de iarnă:
* Nu participaţi singuri la un sport de iarnă. O a doua persoană vă poate acorda ajutor la nevoie;
* Asiguraţi-vă că aveţi o condiţie fizică minimă pentru practicarea sporturilor de iarnă;
* Nu treceţi peste exerciţiile de încălzire – muşchii şi tendoanele neîncălzite sunt mai vulnerabile şi pot fi lezate cu uşurinţă;
* Purtaţi un echipament adecvat din care să nu lipsească articolele de siguranţă precum casca, mănuşi, ochelari de schi etc.;
* Cunoaşteţi-vă limitele şi nu vă aventuraţi pe trasee, pârtii, pante pentru care nu sunteţi pregătiţi.